Text de Felicia Georgescu
Puțini turiști care vizitează Grecia știu de existența uneia dintre cele mai virgine insule elene, Samothraki, cea mai mare din Marea Egee, situată în golful Tracic, în apropiere de Alexandropoulis, de unde ajungi cu feribotul în două ore jumătate.
De pe malurile insulei se zărește Thassos și muntele Athos, iar după cum poveștește Homer, marele Poseidon ar fi urmărit de aici războiul troian.
Un adevărat tărâm de vis înzestrat de Dumnezeu, cu o frumusețe unică, unde întâlnești păduri de stejari, castani, nuc și leandri de un roz incredibil. Datorită numărului mare de râuri care o împânzesc, insula e plină de livezi, plantații de măslini și multe, multe hortensii. Fiind mai înaltă, datorită muntelui Saos, găsești cascade, piscine naturale pe care localnicii le numesc „vathre”, unde te poți răcori și îmbăta de frumusețea divină a locului.
Am vizitat insula în luna mai, când temperatura era plăcută, cu o briză prietenoasă și se putea face plajă. Ca să străbați insula poți să închiriezi mașini, scutere, biciclete. Sau poți să o înconjori cu barca, din golful Kamariotissa.
Noi am locuit într-un loc liniștit, relaxant, în partea de sud a insulei, la hotelul Samothraki Beach.
Pe insulă sunt multe plaje neamenajate, ba chiar pustii, și pentru o zi sau mai multe te poți simți împăratul propriei tale plaje. Ca divertisment sau notă de pitoresc, liniștea, intimitatea, singurătatea îți pot fi stricate de vreo turmă de capre. Capra este animalul simbol, totem al insulei, apare când nici nu te aștepți și unde nu te aștepți. Turmele blochează șoselele și se spune că nu e bine să îți lași mașina la umbră fiindcă din copac ar putea sări o căpriță. Însă localnicii sunt tare mândri de caprele lor. Spun că sunt peste 70.000 de capre care o dată pe zi coboară să bea apă și de aceea carnea de capră este atât de fragedă, o adevărată delicatesă.
Ca notă inedită, în timpul acestei vacanței am vizitat și vinăria Melmar, utilată cu aparate de vinificare foarte moderne. Aici poți găsi Mistiko Monopati, unul dintre cele mai bune vinuri realizate în Malagousia.
Capitala insulei este orașul Chora, loc pitoresc, cu străduțe înguste, în pantă, așezat departe de mare, ascuns de rapacitatea pirațiilor medievali.
Dacă vrei să mănânci pe insulă nu vei găsi taverne populate, zgomotoase, ci locuri liniștite, mai puțin sofisticate, dar unde te vei simți bine și vei simți din plin atmosfera grecească.
De neratat pentru vizitare este sanctuarul Marilor Zei, locul ritualurilor, potrivit legendelor. Tot aici a fost descoperită statuia zeiței Victoria, Nike, expusă acum la Luvru.
Impresia cu care am rămas? Samothraki este natură pură, care așteaptă să fie descoperită, să-i fie ridicat vălul, să fie fotografiată din toate unghiurile și păstrată în amintire peste ani și ani. Este locul unei vacanțe autentice grecești, despre care să povestești și pe care să o recomanzi cu căldură.
Iți mai recomandăm: