Cand spunem spa ne gândim la saune, piscine, hammam etc. Multe dintre ele sunt în cadrul hotelurilor de patru și cinci stele, însă sunt destinații unde baia publică, sau mai bine spus, spa-ul public, se află în centrul orașului, accesibil oricărui turist. Prin urmare, nu trebuie să stai la 5 stele ca să te bucuri de un spa. Iata câteva destinații unde spa-ul public concurează cu cel hotelier!
Budapesta – Cultura wellness-ului și a spa-ului public a devenit importantă în Ungaria, în secolul 20. În 1934, Budapesta a fost numit orașul Spa. La aproape 100 de ani de la deschidere, băile Gellert sunt un punct de atracție pentru turiști. Spa-ul numără 13 băi, inclusiv 3 piscine exterioare și 8 băi termale.
Saturnia (Italia) – Deși la bază stă un mit al cărui personaj principal este Saturn, de mii de ani, vizitatorii au testat puterea curativă a spa-ului aflat în craterul unui vulcan.
Istanbul – Dacă nici turcii nu se pricep la spa și relaxare, atunci cine? În Turcia, hammam-ul este centrul spa-ului, iar unul dintre cele mai faimoase, Cagaloglu, a fost construit în 1741.
Gunma (Japonia) – Cel mai pitoresc spa din Japonia este in Gunma, legat la izvoarele termale, numite onsen. Astfel, Takaragawa Onsen se bucură de izvoarele de care se spune că au puteri miraculoase. Spa-ul are 3 băi mixte și una doar pentru femei.
Moscova – Cel mai vechi spa public a fost construit în 1808 și este, și astăzi, unul dintre cele mai luxoase din Rusia. Sanduny Banya oferă piscine cu gheață și saune umede, fiecare fiind decorată unic.
Pucon (Chile) – Unul dintre cele mai mari izvoare termale din lume, Termas Geometricas, se află în mijlocul Parcului Național Villarica. Un pod roșu din lemn conectează cele 20 de piscine și cascade, amplasate într-un peisaj de vis.
Leukerbad (Elveția) – Cel mai mare spa din Alpi este Leukerbad Therme și se află la peste 1.500 de metri deasupra mării. Turiștii pot alege una din cele 10 băi termale care pot ajunge și la temperaturi de 100 de grade.
Grindavik (Islanda) – Cu siguranță, printre cei pe care-i urmărești pe Instagram s-a nimerit unul să posteze un selfie din Laguna Albastră a Islandei. Apa este bogată în săruri, sulf, nămol, siliciu, ideal pentru a te relaxa într-un peisaj decupat din cărți de fotografii.
Seul – I se spune jjimjilbang (slabe șanse să pronunțați corect!) și sunt cele mai faimoase băi publice din Coreea, deschise 24/7. Sunt dotate cu tobogane, saune, mese de masaj etc.
Citește și: Rent a car sau când să apelezi la un astfel de serviciu