Valoarea voucherelor de vacanță a crescut la 244 de milioane de euro, la finalul lunii octombrie, o sumă de 8,4 ori mai mare față de cea de anul trecut. În primele 10 luni ale anului au fost emise 23,2 milioane de vouchere de vacanță pe hârtie și suport electronic.
Potrivit estimărilor ANAT, potențialul pieței este de 372 de milioane de euro numai în acest an, suma reprezentând acordarea voucherelor de vacanță în valoare de 1.450 de lei/persoană celor 1,2 milioane de angajați în sistemul public.
În luna octombrie au fost emise un număr de 1,2 milioane de vouchere, atât pe hârtie cât și pe suport electronic, în valoare de 14 milioane de euro, o sumă dublă față de luna septembrie. Octombrie a fost și luna cu cele mai multe vouchere pe suport electronic emise, comparativ cu celelalte luni ale anului, și anume un număr de 352.469, de 4,5 ori mai mare față de întreg anul 2017.
Iunie, lună record
Potrivit statisticilor ANAT, iunie râmâne luna cu cea mai mare valoare a voucherelor emise în 2018, și anume 125 de milioane de euro.
“Se văd roadele folosirii voucherelor de vacanță în acest an. Zonele turistice populare, dar și cele mai puțin frecventate în anii anteriori, au înregistrat un trafic ridicat. 2018 a fost anul în care pachetele de vacanță în România realizate de agențiile de turism s-au vândut cu rapiditate nu numai în timpul verii, ci și pentru sărbătorile de iarnă. Agenții de turism i-au îndrumat pe proprietarii de vouchere de vacanță să aleagă cea mai bună opțiune pentru ei”, declară Nicolae Demetriade, președinte ANAT
În primul semestru al anului, numărul turiștilor a crescut cu 4,1%, potrivit Institutului Național de Statistică. Un alt efect al folosirii voucherelor de vacanță a fost creșterea cererilor de autorizare din partea unităților de cazare cu 10% în acest an.
ANAT apreciază decizia Guvernului de prelungire a programului cu încă doi ani, până la 31 decembrie 2020, în cazul personalului din sistemul public, sumele de ordinul sutelor de milioane de euro care intră anual în industria turismului contribuind dovedit la creșterea domeniului și a economiei. Pentru activitatea agențiilor de turism, a unităților de cazare și alimentație publică, măsura de acordarea a voucherelor de vacanță este una dintre cele mai bune aprobate de guvern în ultimul timp.