Autorităţile din Noua Zeelandă au anunţat vineri că vor introduce o taxă specială pentru turiştii străini, fondurile strânse urmând să fie folosite la dezvoltarea infrastructurii, potrivit AFP.
Știrile săptămânii pe larg:
Organizaţiile de Management al Destinaţiilor (OMD) sunt de interes major pentru industria turismului din România, deoarece numai aşa va putea fi dezvoltată această industrie, consideră reprezentanţii organizaţiilor patronale din domeniu.
Lipsa promovării şi a forţei de muncă face din România o destinaţie neinteresantă pentru turişti
În ciuda potenţialului fantastic pe care îl are turismul românesc datorită zonelor de mare interes precum Munţii Carpaţi, Delta Dunării, litoralul sau zona Bucovinei, România atrage 2,5 milioane de turişti anual, cea mai mică cifră dintre ţările învecinate.
Topul celor mai bune companii aeriene și aeroporturi la nivel global
AirHelp, companie specializată în obținerea de compensații pentru zboruri întârziate sau anulate, a publicat clasamentul anual al celor mai bune companii aeriene și aeroporturi la nivel global. Wizz Air se află pe primul loc în România, iar Aeroportul Internațional Henri Coandă este singurul prezent în topul mondial.
Suma cheltuită de români în străinătate a sărit de pragul de un miliard de euro în primele patru luni din acest an, faţă de 850 de milioane de euro în perioada similară a anului trecut, arată cele mai recente date de la BNR.
Deneş: 2,5 milioane de metri pătraţi de plajă vor fi la dispoziţia turiştilor
Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a declarat vineri, la Constanţa, că o suprafaţă totală de 2,5 milioane de metri pătraţi de plajă, constând în 11 loturi situate între Periboina şi 2 Mai, va fi pusă la dispoziţia turiştilor prin realizarea unui proiect european, cu termen de finalizare anul 2020.
Odată ce temperaturile urcă pe timp de vară, prețurile în marile orașe urmează treptat același curs, însă planificarea atentă și în avans a călătoriei poate îndepărta această barieră.
Turismul cultural-literar devine o modă
Turismul poate însemna mai mult decât o experienţă culinară unică sau un hotel cu servicii de lux. Cea mai nouă variantă de a face turism este cel cultural-literar.
Aspectul construirii unui aqua-park în staţiunea Băile Herculane revine în actualitate, la şedinţa Consiliului Local de la sfârşitul acestei luni urmând să fie dezbătută aprobarea PUZ-ului pentru o asemenea investiţie care va fi realizată din fonduri private.
Știri despre incoming:
Birourile de promovare turistică din străinătate vor fi redeschise
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că desfiinţarea birourilor de reprezentare turistică din străinătate a fost o greşeală, iar până la sfârşitul anului acestea vor fi reînfiinţate, urmând să apară şi altele noi, printre care trei în China.
Ministerul Turismului a organizat un infotrip pentru 14 reprezentanţi mass-media din Cehia, Grecia, Polonia, Estonia, Spania şi România, care au făcut un tur al celor mai importante atracţii turistice din zona Braşov-Bran-Sibiu.
Numărul total de turişti străini cazaţi în structurile colective de cazare în trimestrul I a fost de 480.300, iar cheltuielile lor au însumat 1,13 miliarde de lei, rezultând o medie de 2.353 de lei (511,5 euro) de persoană, arată datele comunicate vineri de Institutul Naţional de Statistică – INS.
Invitation Romania promovează un nou concept turistic: Bucureștiul bizantin
Invitation Romania, unul din principalii touroperatori români specializați pe incoming, primește, zilele acestea, un grup format din 150 de turiști și oameni de cultură din Franța și Belgia. Acesta este un grup-pilot, în cadrul produsului turistic ”Bucureștiul bizantin”.
Ambasadorul a vorbit în cadrul interviului acordat despre faptul că România este o destinaţie turistică foarte apreciată în Lituania, încă insuficient valorificată inclusiv din lipsa unei linii aeriene directe şi a precizat că a susţinut şi continuă să susţină necesitatea deschiderii unor linii aeriene directe Vilnius-Bucureşti şi Riga-Bucureşti, aşa cum au existat nu cu multă vreme în urmă.
Știri despre agenții/ companii aeriene:
Cele mai vândute destinaţii exotice vara aceasta sunt Indonezia, Singapore, Zanzibar, Maldive şi Republica Dominicană, a declarat pentru News.ro Sorin Stoica, director general al Eturia, touroperator specializat pe vacanţe exotice. O vacanţă într-o astfel de destinaţie costă între 1.200 şi 2.500 euro de persoană, în funcţie de durata vacanţei şi de categoria hotelului.
Cererile de vacanțe pentru Canada au crescut, odată cu ridicarea vizelor din acest an și cu lansarea zborurilor directe, începând din luna iunie, de către Air Canada Rouge, a declarat pentru News.ro Sorin Stoica, director general al Eturia
Trendurile în turismul viitorilor ani la nivel global, deci şi din România, ţin de nevoia oamenilor de a experimenta, ceea ce înseamnă o segmentare pe nişe, dar şi de a adopta şi îmbina tehnologiile noi păstrând amprenta umană, susţine Sorin Stoica, CEO-ul primei agenţii de vacanţe personalizate din România.
Transilvania era în titlurile marilor publicaţii din lume în toamna lui 2015, atunci când Lonely Planet a notat că este ce mai bună regiune de vizitat în 2016. Iar efectul l-a simţit puternic şi braşoveanul Marian Tirla, ghid montan şi proprietarul agenţiei de turism Active Travel.
Lidl Tour: 2 ani de la lansare, 15.000 de clienti și primul charter în Maroc
Lidl Tour împlinește, în luna iunie, 2 ani de la lansarea în România, perioadă în care peste 15.000 de clienți au ales pachetele turistice din magazinul online cu vacanțe.
Vola.ro a depășit în mai pragul de 30.000 de bilete de avion vândute într-o lună
Portalul Vola.ro a depășit pentru prima oară, în luna mai, pragul de 30.000 de bilete de avion vândute într-o lună. Valoarea totală a celor 32.251 de bilete de avion vândute în mai a fost 5,3 milioane de euro, rezultând un preț mediu pe bilet de aproximativ 165 euro.
Vești bune pentru românii care pleacă în concediu. Ce se întâmplă cu prețurile?
Majoritatea românilor și-au planificat un concediu sau își doresc să plece în concediu în această vară. Oferte există din plin dar în contextul în care prețurile au crescut la foarte multe servicii și produse, exista temerea că și pe acest segment se vor înregistra scumpiri.
Insula Evia – paradisul nedescoperit al Greciei. Sejur cu plecare din Timișoara
Agenția de turism Ultramarin vă invită din 3 iulie, într-un sejur superb pe una din insulele cele mai pitorești ale Greciei, Evia. Insula se întinde din vârful peninsulei Pelion până în sudul coastei Attika, la distanță mică de insulele Andros și Kea.
Compania Bega Turism, cea mai mare firmă de turism din judeţul Timiş, ce administrează trei unităţi hoteliere în această zonă, controlată de Marius şi Emil Cristescu, a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 47 de milioane de lei, faţă de afaceri de 38 de milioane de lei anul anterior, arată datele publice de la Ministerul de Finanţe.
Ciprian Constantinescu, proprietarul hotelurilor de trei stele Delta din Jupiter şi California din Cap Aurora, spune că va demara modernizarea integrală a hotelului de două stele Atlas din Jupiter, preluat în 2016, şi că are în plan să îl redeschidă anul viitor sub o clasificare de patru stele.
Hotelul Iaki din Mamaia aşteaptă un grad de ocupare de 95% în iulie şi august
Hotelul de patru stele Iaki din staţiunea Mamaia, deţinut de Gheorghe Hagi, aşteaptă în lunile iulie şi august un grad de ocupare de 95%, în timp ce pentru luna iunie reprezentanţii companiei estimează ca peste 90% din locurile de cazare să fie ocupate.
Hotelul Ramada-Majestic din centrul Capitalei, deținut de grupul turc Ener Holding, a fost scos la vânzare cu peste 13 milioane euro. Construit înainte de Primul Război Mondial, gazdă pentru actorii și recuzita Teatrului Național după ce clădirea acestuia a fost bombardată de aviația americană în al Doilea Război Mondial, a devenit în anii ’90 primul hotel din țară afiliat la brandul american Ramada.
Cabana Şapte din Breaza, judeţul Braşov, surprinde prin soluţia de arhitectură aleasă, proiectul deschis la finalul lui 2017 având una dintre faţade aproape în întregime vitrată. În absenţa zidurilor care în mod normal separă o casă de natură, aici interiorul scandinav se completează armonios cu exteriorul muntos, cabana fiind asfel o gură de aer proaspăt în peisajul turistic local.
Wizz Air a lansat zboruri către o noua destinație de vacanță
Cu începere din octombrie 2018, Wizz Air va oferi în sezonul de iarna două noi servicii spre Marrakech din Varsovia, Polonia și Vilnius, Lituania. Noile zboruri, operate de două ori pe săptămână, sunt singurele conexiuni directe.
Se redeschid unele rute interne pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu!
Pe 15 iunie se redeschid rutele interne operate de compania aeriană Blue Air către Cluj-Napoca, Oradea, Timișoara și rutele externe către Paris, Milano și Bruxelles, anunță Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu.
Știri externe:
Ministerul dezvoltării economice Maxim Oreshkin estimează că străinii vor cheltui peste 100 de miliarde de ruble (1,6 miliarde de dolari) în timpul campionatului. Astfel, Rusia va primi un impuls semnificativ ca rezultat al creşterii fluxului de turişti, spune el.
BERD a alocat 100 de milioane de euro pentru turismul albanez
100 mil. euro este valoarea fondului pe care Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare l-a alocat pentru investiţii în sectorul de turism al Albaniei, scrie Balkaneu.
Turiştii străini vor plăti o taxă specială pentru a vizita Noua Zeelandă
Autorităţile din Noua Zeelandă au anunţat vineri că vor introduce o taxă specială pentru turiştii străini, fondurile strânse urmând să fie folosite la dezvoltarea infrastructurii, potrivit AFP.
Pentru a eficientiza serviciul la bord, KLM Royal Dutch Airlines va introduce un nou concept de întâmpinare pentru zborurile intercontinentale de la clasa Economy și un nou sistem de servire a mesei.
Lista celor mai aglomerate 20 de aeroporturi din întreaga lume, după numarul de pasageri
Airports Council International (ACI) a lansat o listă a celor mai aglomerate 20 de aeroporturi din întreaga lume de anul trecut, din care jumatate se află în Asia, cinci în Statele Unite și restul de cinci în Europa
Culorile, atmosfera prietenoasă şi cerul cristalin în majoritatea timpului au dat auspicii de vis frumos acelor zile, un vis în care se făcea că mă plimbam fascinată printre clădirile care mai de care mai pastelate din centrul vechi al oraşului.
TOP cele mai bune restaurante din lume
Cele mai bune restaurante din lume au fost dezvăluite marți seară, la o ceremonie fastuoasă în Bilbao, Spania. Topul „The World’s 50 Best Restaurants„ este o listă realizată de către revista britanică „Restaurant” și reprezintă echivalentul ghidului Michelin.
Cele mai apreciate obiective turistice din lume. Le-ai văzut?
Cele mai apreciate obiective turistice din lume au fost dezvăluite de site-ul TripAdvisor, în urma unui studiu la care au răspuns milioane de turiști. Iată care sunt acestea și de ce merită să le vezi și tu.