Haos în Veneţia: locuitorii nu mai vor turişti şi au dărâmat punctele de control

0
10255

Localnicii din Veneţia au luat cu asalt străzile oraşului, protestând împotriva numărului tot mai mare de turişti şi au distrus punctele de control instalate pentru a controla fluxul de turişti în mini-vacanţa de 1 Mai, scrie presa internaţională.

Totuşi, în ciuda protestelor, este de aşteptat ca barierele care separă turiştii de localnicii să fie instalate din nou astăzi, informează The Guardian.

Câţi turiştii vizitează Veneţia

Pentru a ţine sub control fluxul de turişti, primarul Veneţia a venit cu o măsură controversată, să instaleze bariere-puncte de control la Podul Calatrava, unde se sosesc maşinile, şi la Lista di Spagna, în afara gării. Decizia a fost luată după Paşte, când Veneţia a fost vizitată de 125.000 de turişti. Intenţia este de a separa turiştii de localnici pe rutele principale în centrul istoric al oraşului, dacă numărul de vizitatori devine incontrolabil.

În Veneţia locuiesc puţin peste 55.000 de persoane, însă oraşul italian este vizitat anual în medie de 20 de milioane de turişti, potrivit Express.co.uk. Practic oraşul este sufocat, iar preţurile sunt din ce în ce mai mari. În plus, Veneţia este tot mai afectată de schimbările climatice, scufundându-se cu câte un centimentru în fiecare an.

Veneţia este considerată una dintre cele mai frumoase destinaţii din lume. Canalele sale, podurile şi gondolele fac din acest oraş un loc de poveste. Cele mai importante obiective turistice sunt Piaţa San Marco, Bazilica Sf. Marcu, Puntea Suspinelor, Palatul Dogilor, Canal Grande, Podul Rialto.

Sursa foto: canadastock/Shutterstock.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugam sa introduci comentariul
Te rugam sa introduci numele