Destinația în care de acum turiștii pot vâna leoparzi

0
1554

Africa de Sud deschide sezonul de vânătoare de leoparzi, după doi ani de pauză. Autoritățile și specialiștii consideră că vânătoarea de leoparzi nu ar avea niciun efect dăunător asupra supraviețuirii leopardului în sălbăticie, scrie eTurboNews.com.

Totuși, decizia a alarmat activiștii care susțin că Departamentul Afacerilor de Mediu (DEA) nu dispune de dovezi științifice suficiente pentru a face acest apel la vânătoare.

Michele Pickover de la Fundația EMS a susținut că legile și reglementările existente erau inadecvate pentru a aborda numeroasele amenințări cu care se confruntă leoparzii, iar baza științifică pentru decizia DEA a fost limitată și extrem de controversată.

„O pauză de doi ani nu reprezintă suficient timp pentru a combate efectele dăunătoare și nesustenabile ale vânătorii de trofee”, a spus ea. „Vânătoarea de trofee reprezintă o amenințare pentru existența lor și are un impact negativ asupra stării de conservare”.

Autoritatea științifică a recomandat să nu se efectueze vânătoarea acolo unde populațiile de leopardi sunt în scădere sau în cazul în care există absența unor date științifice solide despre tendințele populației de leoparzi. Totuși, rămâne neclar dacă aceste date sunt disponibile.

Africa de Sud este o destinație căutată pentru descoperirea locurilor sălbatice, cum ar fi parcurile naționale unde turiștii pot face safari pentru a vedea animalele de la Animal Planet. Un alt motiv pentru a vizita Africa de Sud sunt plajele cu pinguini din Cape Town.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugam sa introduci comentariul
Te rugam sa introduci numele