Aproximativ patru milioane de turiști vor vizita Brazilia în timpul Campionatului Mondial de Fotbal 2014. Sunt şi români printre ei, dar de ordinul sutelor.
Puţinii turişti români care pleacă la Cupa Mondială din Brazilia au plătit între 5.500 şi 13 mii de euro de persoană pentru o vacanţă de 19 zile. Vor asista la cinci meciuri pe stadioanele Arena de Sao Paulo, Estadion Nacional do Brasilia, Estadio Mineirao, Estadio do Maracana şi vor vizita cele mai frumoase zone turistice.
Vor vedea meciurile 55 (Sao Paulo), 60 (Brasilia), prima semifinală din Belo Horizonte, finala mică din Brasilia şi finala de pe stadionul Estadio do Maracana.
Între meciuri se vor plimba prin Sao Paulo, capitala statului federal cu acelaşi nume, unul dintre cele 26 ale Braziliei, cu o suprafaţă puţin mai mare decât a României, dar cu o populaţie de două ori mai mare.
Vor survola cascada Iguazu, introdusă în Patrimoniul Mondial de UNESCO şi considerată de specialişti cea mai frumoasă din lume. Vor merge şi în Argentina, să o vadă de pe partea argentiniană.
Vor vizita barajul şi Hidrocentrala Itaipu, una dintre cele mai mari din lume, Ouro Preto, unul dintre cele mai frumoase ansambluri de artă colonială din America de Sud, precum şi Amazonia, cel mai vast ecosistem al planetei dominat de cel de-al doilea cel mai lung fluviu din lume.
Vor vizita Rio de Janeiro şi vor sta la soare pe minunatele sale plaje.
Sfaturi de la MAE pentru turişti
Ministerul Afacerilor Externe îi sfătuieşte pe turiştii români să se vaccineze împotriva febrei galbene si malariei înainte de plecare şi să îşi facă asigurare medicală.
Românii sunt sfătuiţi să nu se piardă de grupul turistic şi să nu se lanseze în discuţii contradictorii cu autorităţile braziliene.
Turiştii sunt avertizaţi asupra frecventelor atacuri armate survenite la ieşirea din bănci sau la retragerea banilor de la casele de bani.
La hoteluri, check-in-ul se face, de obicei, la orele 14 sau 16, iar check-out-ul la orele 12. Taxa pentru vizionarea canalelor tv (pay canal) este de regulă foarte ridicată, iar folosirea telefonului din camera este încasată separat.
În Brazilia sunt scutite de taxe vamale, în limita a 500 de dolari următoarele produse: 12 litri de băuturi alcoolice, 10 pachete de ţigări, 250 grame de tutun, 20 de cadouri cu o valoare unitară de până la 10 dolari, dar cu condiţia să nu fie mai mult de 10 produse identice.
Sfaturile autorităţilor locale pentru turişti
Autorităţile din Natal, unul dintre cele 12 oraşe gazdă ale meciurilor Cupei Mondiale îi avertizează pe turişti că pot primi amenzi de până la 1.700 de euro sau pot face un an de închisoare dacă doresc un „suvenir viu”.
Este interzisă cumpărarea unui papagal, a unei iguane sau a unei maimuţe. Pe lista regulilor pentru turişti mai sunt trecute păsările, şerpii, fluturii, păianjenii şi scorpionii.
Turiştii nu au voie nici să se fotografieze cu un animal sălbatic, „chiar dacă pare inofensiv”, pentru că activitatea propusă de localnici este ilegală şi „aduce prejudicii animalelor”.
Turiştii nu au voie să cumpere bijuterii sau obiecte fabricate cu pene, aripi de fluture, dinţi sau piele de animal.
Staturile Comisiei Europeane pentru turişti
Turiştii care au cumpărat un suvenir se pot răzgândi şi renunţa la achiziţie dacă magazinul permite o astfel de procedură. În cazul cumpărăturilor pe internet sau prin telefon, perioada de renunţare este de şapte zile.
În cazul în care suvenirul are un defect, perioada de garanţie este de 90 de zile pentru produsele de folosință îndelungată (televizoare, haine, telefoane mobile) şi de 30 de zile pentru produsele de uz curent (alimente, medicamente).
Pentru a evita cheltuieli mult prea mari pentru internet sau apeluri telefonice în timpul deplasării în Brazilia cel mai bine este să cumpere o cartelă SIM. Este de preferat să nu fie una cu prea mult credit pentru că nu se obţine o rambursare a creditului rămas.
Restaurantele și barurile acceptă și carduri Visa/Mastercard, acest lucru fiind indicat în mod clar la intrare.
Consumatorii lasă de obicei un bacșiș de 10% din valoarea consumației, dar nu este obligatoriu. Uneori, această sumă este indicată în factură, dar dacă turistul nu vrea să plătească bacșiș poate cere să fie eliminat.
Aperitivele non-complementare ar trebui oferite numai dacă sunt comandate în mod special. Dacă se pun pe masă aperitive necomandate, acestea ar putea fi considerate ca fiind complementare, prin urmare gratuite.
Dacă mâncarea pare alterată, turistul trebuie să facă o reclamație către chelner și/sau manager și, dacă este necesar, să sune la Agenția pentru Supraveghere în Sănătate din Brazilia (0800 642 9782).
Fumatul este interzis în toate locurile publice închise, inclusiv baruri și restaurante.
Biletele de autobuz, tren și metrou pot fi plătite cu numerar sau cu carduri de transport speciale, cumparate de la standurile de ziare. Biletele de tramvai pot fi plătite doar în numerar.
Toate taxiurile sunt galbene sau albastre (serviciul special de aeroport) și se identifică prin cuvântul „taxi”. Tarifele pot fi verificate folosind taximetrul, iar plata se face în general cu numerar. Doar câțiva taximetriști acceptă cărți de credit. Există un tarif minim pentru taxiuri care este numit „bandeirada”.
Un turist care vrea să închirieze o mașină în Brazilia trebuie să aibă peste 21 de ani, să fie posesorul unui permis de conducere cu valabilitate de cel puțin 2 ani și să ai un pașaport valid.
Plata se poate face cu numerar sau carte de credit.
Ivisit.ro îţi mai recomandă şi:
- Incursiune in gastronomia Bulgariei: salata bulgareasca, iaurt uscat cu dulceata si zargan cu oase verzi
- Patru plaje din Grecia, in top 100 cele mai spectaculoase din lume. Ivisit.ro iti recomanda Golful Contrabandistilor din Zakynthos
- Record de turisti in Grecia, pentru al doilea an consecutiv
- Abia intrata pe piata, Fly Romania a anulat 92 de zboruri in luna iunie, in lipsa de pasageri
[…] Campionatul Mondial de Fotbal Brazilia 2014. Doua zile pana la primul meci […]
[…] * Campionatul Mondial de Fotbal Brazilia 2014. Două zile până la primul meci […]