Când vine vorba de Rio de Janeiro, primele lucruri cu care asociem acest loc sunt carnavalul cu braziliencele focoase, Maracana, Ronaldo, Romario și Cristo Redentor – statuia lui Iisus de pe muntele Corcovado – una dintre cele șapte noi minuni ale lumii. Numai că Rio este mai mult de atât.

Metropola unde sărăcia trăiește într-un concubinaj fierbinte cu bogația, unde poți alerga în voie pe faimoasele Copacabana și Ipanema, atrage într-un singur sezon mai mulți turiști decât România într-un an. Mai adăugăm că Rio  este gazdă pentru Cupa Mondială de Fotbal (plus Jocurile Olimpice în 2016) și, iată, cum orașul a devenit deja destinația pe care agențiile de turism și marile companii aeriene au pariat. Pe durata Campionatului Mondial sunt așteptați în Brazilia peste 600.000 de turiști. La Rio de Janeiro se vor juca 7 meciuri, inclusiv finala.

Rio de Janeiro s-a pregătit de vacanță, de fotbal și petreceri; își așteaptă și își primește microbiștii. Veselia și deschiderea brazilienilor se vede încă de pe aeroport, unde cei care lucrează acolo fac eforturi mari să socializeze cu turiștii, însă sunt prinși în ofsaid din cauza englezei stâlcite pe care încearcă să o vorbească. Din păcate pentru străini, „cariocas“ – așa sunt numiți localnicii – vorbesc doar portugheza și abia reușesc să se descurce în engleză. Doar în cartierul Leblon, cunoscut a fi al expaților, sunt șanse să dai de localnici cu care s-ar putea schimba câteva fraze într-o limbă străină.

Între noi fie vorba, pe români îi cuceresc din aeroport! Aud România și exclamă cu zâmbetul până la urechi ”Dracula, Dracula”, primul și singurul semn de recunoaștere cu care brazilienii ne întâmpină! Te flatează pe moment și apoi te gândești că noi, românii, nu profităm de notorietatea contelui.

Ivisit.ro îți dă în fiecare zi informații despre Brazilia și destinațiile sale, pe perioada Campionatului Mondial de Fotbal.

E mult până departe

Din București până la Rio de Janeiro faci 15 ore și jumătate cu avionul (eu am avut escală la Frankfurt, pentru că am zburat cu Lufthansa). Pentru cei care n-au zburat niciodată un drum atât de lung, poate fi îngrozitor, însă operatorii aerieni pun la dispoziția pasagerilor filme și programe tv, mâncare și băutură din belșug, astfel încât traversarea Atlanticului pare mai „umană“.

Pentru că drumul e lung, dar și pentru că sunt multe de vizitat, o vacanță la Rio de Janeiro nu poate dura mai puțin o săptămână. Plus că temperaturile depășesc 30 de grade Celsius , iar faimoasele plaje Copacabana și Ipanema sunt o variantă numai bună pentru petrecerea timpului liber.

Ce nu trebuie ratat

Aproape întotdeauna, prima oprire este muntele Corcovado, unde se află celebra statuie a lui Isus. Ca să ajungi aproape de monument, există două variante: microbuzul sau trenulețul, ultima, extrem de spectaculoasă. Atenție mare când rezervați biletele pentru Corcovado, pentru că cele două mijloace de transport au puncte de plecare diferite , iar biletul pentru microbuz nu este valabil pentru trenuleț și viceversa.

Următoarea oprire pe harta unui turist este Pao de Acucar (muntele Pâine de Zahăr). În vârf se ajunge cu telecabina , iar brazilienii au făcut deja o tradiție din a organiza evenimente corporate pe platoul care oferă o priveliște superbă a golfului Guanabara și a muntelui Corcovado. Tot aici se organizează și petreceri de Revelion.

Cu siguranță, turiștii trebuie să ocolească renumitele favelas, cunoscute pentru periculozitatea lor. Ghizii îi sfătuiesc pe vizitatori să nu se avânte solitari în acele zone, iar dacă dovedesc curaj sau inconștiență, li se recomandă să aibă la ei doar bacnote de 10 și 20 de euro. Favelas pot fi văzute de la o distanță satisfăcătoare din apropierea plajelor Ipanema și Copacabana. Cele două zone sunt destul de sigure și oferă o priveliște reală asupra coloratelor mahalale braziliene.

Și dacă tot ați ajuns la Rio de Janeiro, petreceți măcar o seară într-un club. Samba se învață rapid și merge perfect cu Caipirinha, cocktailul tradițional al brazilienilor. Vă recomand Rio Scenarium, un loc extraordinar, cu mâncare multă și bună, băutură din belșug și muzică live. O să vedeți în club multe femei de vârsta a doua, lucru care nu se prea întâmplă prin București. Sunt mai pline de viață decât turistele europene. În Rio de Janeiro nu se simte diferența de vârstă, pentru că brazilienii chiar știu să profite de cele mai frumoase momente în viață.

Prețurile de la Rio de Janeiro pot surprinde. Am tinde să credem că o țară precum Brazilia, care se luptă cu sărăcia și probleme sociale, este destul de ieftină. Nimic mai greșit. O sticlă de apă minerală la jumătate, cumpărată dintr-un supermarket, are prețul de 2 reali. Și este, de departe, cel mai ieftin produs. Celebrii ”havaianas” (șlapi) costă 19-20 de reali (cei mai ieftini). Pentru o masă în oraș o persoană plătește 65 de reali.

 

Ivisit.ro recomandă și:

* Campionatul Mondial de Fotbal Brazilia 2014. Două zile până la primul meci