Foarte mulți turiști care aleg să-și petreacă vacanța în zona Antalyei, fie că se întreaptă către Belek și Kemer sau Alanya și Side, renunță de multe ori la atracțiile zonei pentru statul la soare pe sezlongurile resorturilor de cinci stele ale Turciei. Deși excursiile opționale se regăsesc mereu în oferta agențiilor de turism, sunt trecute cu vederea de turiștii dornici de relaxare. Mare păcat, pentru că Antalya, și cu precădere Alanya, căci o mare parte dintre activități se desfășoară în această parte, înseamnă mai mult decât ultra all inclusive-ul cu care deja ne-am obișnuit.
iVisit.ro a testat opționalele aflate în oferta agențiilor de turism și a ales 3 dintre cele mai interesante, distractive și frumoase excursii pe care le poți face în timpul sejurului tău în Alanya/Antalya.
Zbor direct către Alanya, timp redus în autocarele de transfer
Înainte de a vorbi despre ce poți face în afara resorturilor de lux din Alanya/Antalya ar mai fi un lucru esențial de menționat. Începând de astăzi (14 iunie), săptămânal vor fi curse charter către Alanya, introduse de către turoperatorul Paralela 45, astfel încât turiștii care au optat pentru hotelurile all inclusive din această zonă a Turciei – și care până acum aterizau pe aeroportul din Antalya – să ajungă într-un interval de maximum 45 de minute la cazare.
Ca recomandare, dacă ați văzut hotelul în zona Alanyei, cere-ți agentului de turism, oferta cu zbor direct către aeroportul Gazipasa. Timpul de transfer de la/către aeroport va fi ce cel mult 45 de minute față de chiar și 3 ore în cazul aterizării pe aeroportul din Antalya.
Top 3 excursii opționale pentru Alanya
Și pentru am testat o gramadă de locuri și activități, am decis să vă povestim despre cele 3 cele mai interesante excursii pe care ar trebui să le faceți dacă ați optat pentru o excursie în Alanya/Antalya.
1. Vizita de Alanya, de la cetate, la celebra plajă Kleopatra: buget 40 de euro – În primul rând, Alanya este un orășel cu foarte multe nuanțe mediteraneene. În principal, drapelul Turciei, atârnat la orice colț de stradă, trădează țara în care te afli, căci altfel, ai putea foarte simplu să spui că esti în Grecia. Acorda-ți o zi pentru vizitarea Alanyei, în care să nu ratezi vechea cetate (aici recomandăm să urci cu telefericul, pentru că priveliștea este foarte frumoasă iar biletul este de doar câțiva euro), peștera Damlatas, și celebra plajă Kleopatra, la doi pași de grotă. Plimbă-te pe străzile orașului, încearcă înghețata artizanală și, de ce nu, fă shopping.
2. Croazieră pe Mediterană, cu plecare din portul din Alanya: buget 39 de euro – Portul din Alanya este împânzit cu bărci, bărcuțe, vaporașe, corăbii, care pornesc din minut în minut în croaziere pe Mediterana, unele de vreo 2-3 ore, altele de ore bune, incluzând și prânzul pe vas. Nu te orienta către cele scurte, mergi către cele care pleacă dimineața și se întorc la amiază. Ai prânz inclus (spaghete, salata, kebap, pepene), băutura (apă, sucuri, vin, bere) și multă distracție. Bonus: petrecere cu spumă. Croaziera face toți banii, așa că nu o rata
3. Jeep safari: buget 40 de euro – O zi întreagă în jeep-urile decapotabile care te poartă de la hotel în munții Taurus, pe ritmuri de muzică turcească și nu numai. Unul dintre cele mai interesante lucruri în tot acest tur este prânzul pe râu care aparent nu e nimic wow, însă mesele lor sunt așezate extrem de ingenios și…vei mânca turcește, la propriu, și la figurat. Iar după masă, tocmai bine să faci o baie în râu.
O grămadă de alte excursii mai poți face în Alanya, așa că fii curios și explorează Alanya!