Plajele cu nisip fin, ce coboară lin spre apele de smarald ale mării, sunt minunate, dar, de cele mai multe ori, nu-ți taie respirația și nici nu te fac să cauți frenetic aparatul foto pentru a surprinde măreția naturii. Dacă sunteți în căutarea unei asemenea experiențe, plaje străjuite de stânci impozante, ce par să îmbrățișeze direct marea sunt locul ideal pentru o vacanță plină de aventuri. Mai ales că, de cele mai multe ori, accesul către aceste plaje stâncoase este unul destul de dificil, uneori putându-se ajunge la ele doar pe apă.
Jurnaliștii de la CNN Travel au publicat un top șapte al celor mai spectaculoase plaje stâncoase din Europa, de pe coasta portugheză și până în însoritele insule ale Greciei.
Plaja Navagio, de pe insula Zkynthos, din Grecia, este considerată una dintre cele mai frumoase plaje din lume. Accesul se face doar cu barca și numai dacă valurile nu sunt prea mari.
Pe coasta Calabriei, în sudul Italiei, orașul Tropeea privește, din vârful stâncilor, către plaja scăldată de apele Mării Tireniene.
Natura a creat forme de relief spectaculoase pe coasta Galiciei, în apropiere de localitatea Ribadeo, din Spania. Plaja a fost denumită As Catedrais datorită stâncilor ce au forma unor arce dintr-o catedrală.
Insula Ponza, din Marea Tireniană, este cea mai vizitată din arhipelagul Insulelor Pontine. Unul dintre principalele puncte de atracție e plaja Chiaia di Luna, înconjurată de un perete stâncos abrupt.
Plaja Etretat, din Franța, oferă o priveliște impresionantă asupra stâncilor de calcar, pe care forțele de eroziune le-au sculptat sub forma unor arce.
Porto Katsiki, de pe insula Lefkada, din Grecia, atrage anual sute de mii de turiști, iar în timpul sezonului estival cu greu mai poți prinde un loc pe fâșia îngustă de nisip scăldată de apele Mării Ionice.
În sudul Portugaliei, în regiunea Algarve, Praia da Marinha le oferă turiștilor o priveliște spectaculoasă, singura cale de acces fiind o scară ce coboară de pe stâncile abrupte către plajă.