Toată lumea vizitează Danemarca: număr record de turiști. Ce să nu ratezi în această țară

0
8400
Danemarca

Danemarca sparge barierele și reușește să atragă o mulțime de turiști străini în țară, devenind unul dintre cele mai vizitate state din Europa. Însă oricât de bine ar suna acest lucru, este această țară civizlizată pregătită de invazia turiștilor?

Estimările oficialilor danezi pentru finalul anului arată un număr record de turiști și în același timp vorbesc de 10 milioane de vizitatori până în 2021. Pare un număr impresionant, în condițiile în care reprezintă dublul populației.

Citește și: În 2025, vei ajunge într-un Dubai printat 3D

Și pentru că se pregătește de un număr mare de turiști, investițiile în hoteluri sunt, de asemenea, luate în calcul. Deja se vorbește de construcția unui Hilton și de extinderea lanțului de hoteluri Wakeup. Oricum, în total, în următorii 4 ani vor fi inaugurate 8.000 de camere noi de hotel.

Investiții diverse

Oficiul de turism al Copenhagăi estimează o creștere anuală cu aproape 4% a numărului de vizitatori. Și pentru că industria hotelieră merge în paralel cu cea a restaurantelor, danezii iau în calcul și inaugurarea de noi locuri care să ne sensibilizeze papilele gustative. Să nu uităm că Noma este unul dintre cele mai apreciate restaurante la nivel mondial, iar turiștii sunt atrași de astfel de locuri.

Copenhaga este considerat cel mai prietenos oraș pentru bicicliști, bicicletele reprezentând mijlocul de transport preferat al danezilor (au 350 de kilometri de piste, iar o treime din populație le folosesc pentru mersul la serviciu). Turiștii vin și închiriază biciclete, lucru care a dus și la triplarea centrelor de închiriere. Mare atenție însă, pentru că traficul pe bicicletă în Copenhaga este foarte aglomerat și dacă nu ești obișnuit să pedalezi te poate încurca.

Ce să vizitezi în Danemarca

Dacă ai în plan să ajungi în Danemarca, încearcă să nu ratezi unele dintre cele mai frumoase locuri. Iată câteva recomandări Ivisit.ro

Tivoli (Copenhaga)- Este al doilea cel mai vechi parc de distracții din lume, impresionant atât pentru copii, cât și pentru adulți. Odată întrat în parc, vei avea impresia că ești Alice în Țara Minunilor. Dacă nu esti curajos să te dai în rollercoastere, măcar distrează-te în fața oglinzilor magice.

Copenhaga Danemarca

Legoland (Billund) – Cel mai vechi astfel de parc din lume. Deși foarte puțini știu acest lucru, merită un drum mai lung pentru a-l vizita.

World of Records Museeum (Copenhaga)- Nu te opri doar la intrare unde este statuia celui mai înalt om din lume. Pășește în lumea recordurilor mondiale.

Copenhaga Danemarca

Insula Bornholm care are ieșire la Marea Baltică este supranumită și Perla Baltică. Sunt o grămadă de plaje frumoase, iar arhitectura zonei este de la 1800.

Plajele – Știm că atunci când ne gândim la țările nordice, statul la plajă iese din discuție. Totuși, Danemarca are o mulțime de plaje superbe, apa permite înotatul vara, așa că trebuie vizitate.

Copenhaga – este unul dintre cele mai frumoase și eco friendly orașe din Europa. Ai o mulțime de atracții turisice așa că merită vizitat.

Citește și: Cinci locuri de vizitat în România toamna

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugam sa introduci comentariul
Te rugam sa introduci numele