Ryanair începe să zboare în Ucraina

0
894

Operatorul low cost Ryanair începe operarea din Ucraina, ajungând astfel să deservească 36 de țări. Zborurile vor fi operate de la Londra către Kiev (de 5 ori pe săptămână) și către Lviv (de 3 ori pe săptămână).

Cursele către Ucraina reprezintă o noutate a orarului de iarnă, deci sunt disponibile începând cu luna Octombrie, însă biletele au fost deja puse în vânzare. Tot pentru același orar de iarnă, Ryanair a anunțat deja operarea zborurilor către Iordania, inclusiv de la București.

„Ne bucurăm să lansăm aceste două rute de pe London Stansted. Biletele pornesc de la 19,99 lire și sunt deja disponibile pe site-ul nostru”, spune Chiara Ravara reprezentantul Ryanair amintind și noile facilități oferite pasagerilor, printre care taxele reduse la check in-ul bagajelor, zborurile de legatură de pe aeroporturile din Roma, Milano și Porto, respectiv serviciul Ryanair Transfers.

 

Ryanair în prezent

Potrivit informațiilor companiei, în prezent, Ryanair are 87 de baze în Europa, zboară cu 400 de aeronave Boeing noi, operează 2.000 de zboruri pe zi și are 13.000 de angajați. La nivel de Europa, este cea mai mare companie aeriană low cost.

Citeste si: Ryanair cumpară Lauda Motion, compania aeriană a lui Niki Lauda

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugam sa introduci comentariul
Te rugam sa introduci numele