Revista presei – turism (săptămâna 22 – 28 iunie)

0
364

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, anunță că până la finalul acestui an va deschide 20 de birouri de promovare turistică externă. De asemenea, a fost încheiat un parteneriat cu organizatorii Untold și Neversea pentru promovarea României.

Știrile săptămânii pe larg:

Agenţia Terra Tourism şi-a anunţat partenerii şi clienţii că nu-şi mai poate onora obligaţiile şi le-a recomandat să se adreseze asiguratorului

Agenţia Terra Tourism şi-a anunţat, vineri seară, printr-un email partenerii şi clienţii că nu-şi mai poate onora obligaţiile faţă de aceştia şi le-a recomandat să se adreseze asiguratorului City Insurance. Reprezentanţii agenţiei au dezactivat site-ul şi nu mai răspund la telefoane.

UE obligă România să-i despăgubească pe turiștii lăsați pe drumuri de agențiile în faliment. Autorităților de la București nu le pasă și riscă amenzi uriașe

Nu faptul că am depașit deja cu 6 luni termenul de transpunere a Directivei (UE) 2302/2015 privind drepturile turiștilor ne va costa, ci că persistăm în greșeală. Astfel, la 1 iulie 2018, adică peste doar 6 zile, când nu va putea aplica directiva, România va risca amenzi de milioane de euro.

Ministrul Turismului, legat de insolvenţa Terra Tourism: Până acum nu am primit nicio sesizare de la vreun turist afectat 

Ministerul Turismului s-a autosesizat în legătura cu insolvenţa agenţiei Terra Tourism, a efectuat controale la sediile acesteia şi a sesizat Poliţia pentru a găsi administratorul societăţii, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul de resort, Bogdan Trif, care a precizat că până în prezent nu a fost primită nicio reclamaţie de la vreun turist afectat.

Ministrul Turismului spune că nu o găsește pe proprietara Terra Tourism, ultima agenție intrată în insolvență, și a sesizat Poliția să o caute 

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, afirmă că, în urma problemelor agenției Terra Tourism, care a intrat sâmbătă în colaps și nu și-a mai putut achita obligațiile față de clienți și parteneri, a trimis în fiecare din zilele trecute controale la sediile firmei, dar nu a găsit pe nimeni. În consecință, Trif a sesizat Poliția pentru a găsi proprietara firmei.

ANAT oferă asistenţă juridică turiştilor afectaţi de declanşarea procedurii de insolvenţă a Terra Tourism

Reprezentanţii juridici ai Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) sunt la dispoziţia turiştilor care au achiziţionat pachete turistice prin intermediul agenţiei Terra Tourism, entitate care şi-a anunţat la sfârşitul acestei săptămâni intrarea în insolvenţă.

Modul în care agențiile garantează banii turiștilor – schimbat radical

Cu o asigurare de 10.000 de dolari în cazul unei agenții detailiste și cu 50.000 de dolari pentru un turoperator, cum se întâmplă în prezent, în cazul în care o astfel de firmă intră în incapacitate de plată, banii ajung doar pentru despăgubirea câtorva zeci de turiști. Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) și Ministerul Turismului vor schimba însă acum radical sistemul de garantare a banilor turiștilor, renunțând la ideea unui Fond de Garantare, vehiculată în ultimul an.

Fostul ministru al Turismului: România riscă infringementul din cauza neimplementării legislaţiei europene în domeniul turismului

România riscă infringementul din cauza neimplementării legislaţiei europene în domeniul turismului şi, implicit, netranspunerea în legislaţia naţională a Directivei Europene care garantează pachetele de servicii turistice achiziţionate de către persoanele fizice, atenţionează fostul ministru al Turismului, Mircea Dobre.

Mircea Titus Dobre îi cere demisia actualului ministru al Turismului, Bogdan Trif, pe care îl acuză că a blocat Programul de Guvernare şi că a înfiinţat peste 56 de posturi nejustificate

Fostul ministru al Turismului Mircea Titus Dobre, în prezent membru al Pro România, îi cere demisia actualului ministru de resort, Bogdan Trif, pe care îl numeşte ”incompetent” şi acuză că a blocat Programul de Guvernare şi că a înfiinţat peste 56 de posturi nejustificate.

Societarea Feroviară de Turism a intrat în faliment. Profit.ro relata că fosta conducere a fost trimisă în judecată în cazul vânzării la licitație a Hotelului Astoria

Societatea Feroviară de Turism, în insolvență din 2013, a intrat în faliment. Anul trecut, Profit.ro a relatat că foștii directori ai Societății Feroviare de Turism, Luminița Gliga și Aurelian Udor, au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu, fiind acuzați că ar fi produs un prejudiciu de aproape 2,7 milioane de euro.

„România nu are hoteluri pentru grupuri. Investiţiile merg în hoteluri mici şi în pensiuni“

Gheorghe Mărginean, pro­prie­tarul grupului Karpaten Turism, unul din cei mai mari jucători din tu­rism pe incoming, spune că afacerile au crescut cu 15% în primele cinci luni din acest an, la fel ca şi numărul de turişti aduşi, şi că până la final de an va aduce 150.000 de străini în vacanţe în ţară.

Investiţii şi în sudul litoralului. Un hotelier din Neptun: Avem cereri peste capacitatea de cazare, vom extinde hotelul cu încă un etaj

Mircea Zoltan, un antreprenor care a construit de la zero un hotel în staţiunea Neptun, Holiday Olimp, în urma unei investiţii de 2 milioane de euro împrumutaţi de la bancă, spune că tichetele de vacanţă au impulsionat cererea pentru sejururile la mare şi că primeşte mai multe solicitări pentru cazare decât are hotelul capacitate.

Servicii după care se uită românii atunci când își aleg hotelul pentru vacanță. Cât sunt dispuși să plătească

Atunci când plănuiesc o vacanță, mai bine de jumatate dintre români optează pentru cazarea la hotel. Trei sunt criteriile de care aceștia țin cont atunci când aleg hotelul pentru vacanță.

CFR Călători introduce de la sfârşitul lunii iunie „Trenurile Soarelui” – peste 40 de trenuri vor avea legături directe din toată ţara cu Marea Neagră, Delta Dunării şi retur

CFR Călători introduce la sfârşitul lunii iunie „Trenurile Soarelui”, peste 40 de trenuri urmând să circule până în 9 septembrie cu legături directe din toată ţara cu Marea Neagră, Delta Dunării şi retur.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul Legii muntelui 

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 245 voturi pentru, unul împotrivă şi 28 abţineri, proiectul Legii muntelui, care prevede instituirea unui program de încurajare a activităţilor din zona montană, pentru care se alocă de la bugetul de stat un miliard de euro pe o perioadă de 10 ani.

Luca (ANAT): Cel mai mic preţ întotdeauna ascunde ceva şi nu garantează un concediu reuşit

Un concediu reuşit nu este garantat de preţul cel mai mic al sejurului, iar clienţii trebuie să înţeleagă că, apelând la agenţii obscure, se expun unor riscuri, pe care dacă le acceptă „e treaba lor”, afirmă prim vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Dumitru Luca.

Aeroportul dintr-un mare oraş al României s-a redeschis, după ce o companie aviatică şi-a retras toate cursele din cauza stării pistelor

Aeroportul ”Transilvania” Tîrgu-Mureş s-a redeschis, luni, după finalizarea investiţiilor de peste 56 milioane de lei, iar prima cursă internaţională de pasageri a avut ca destinaţie Antalya (Turcia).

Victor Negrescu afirmă că va fi adoptată o hotărâre de guvern privind Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a declarat joi în cadrul dezbaterii „Stadiul pregătirilor României privind preluarea Preşedinţiei anuale a Strategiei UE pentru regiunea Dunării (SUERD)” că în şedinţa de guvern va fi adoptată o hotărâre prin care se „instituţionalizează” mecanismele de coordonare în ceea ce înseamnă Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.

Numărul poliţiştilor de pe litoral a fost suplimentat. Peste 400 de poliţişti acţionează zilnic

Numărul poliţiştilor care acţionează pe litoral este suplimentat începând de astăzi. În perioada 28 iunie – 3 septembrie, 406 de poliţişti acţionează zilnic, în sistem integrat.

Turiştii români petrec tot mai multe nopţi în hotelurile din Palestina

Numărul înnoptărilor turiştilor români în hotelurile din Palestina a crescut cu peste 50% în primul trimestru din 2018 în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2017, a declarat recent, la Bethleem, în cadrul unui briefing pentru ziariştii români, directorul general al departamentului de marketing din Ministerul palestinian al Turismului şi Antichităţilor, Majed Ishaq.

Știri despre incoming:

Bogdan Trif: Până la sfârşitul anului vom redeschide 20 de birouri de promovare turistică externă

Ministerul Turismului va redeschide, până la finele anului, 20 de birouri de promovare turistică, unde vor lucra câte doi oameni, deoarece unul era total ineficient, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul de resort, Bogdan Trif.

Festivalul Untold a primit distincţia Ambasador al turismului românesc

Festivalul Untold a primit, marţi, din partea Ministerului Turismului distincţia Ambasador al turismului românesc, fiind primul brand românesc care primeşte acest titlu. De asemenea, brăţările Untold şi Neversea vor oferi, în perioada 5 iulie – 30 septembrie, reduceri sau facilităţi la peste 70 de obiective turistice din întreaga ţară.

Ministerul Turismului a încheiat un parteneriat cu organizatorii Untold şi Neversea

Ministerul Turismului a încheiat un parteneriat cu reprezentanţii festivalurilor de muzică Untold şi Neversea pentru promovarea turistică a României, urmând ca evenimentul ”All inclusive Transilvania” să devină ”All inclusive România”.

Știri despre agenții/companii aeriene:

TAROM amână lansarea cursei Chişinău – Timişoara

Operatorul aerian naţional TAROM a decis să amâne lansarea cursei pe ruta Timişoara – Chişinău, planificată pentru 2 iulie, având în vedere solicitările reduse în această perioadă, informează TAROM.

Şova: Este primul an în care există o perspectivă reală pentru TAROM de a reveni pe profit; numărul pasagerilor a crescut cu 22 % în T1

umărul pasagerilor companiei TAROM a crescut cu 22% în primul trimestru, rata de încărcare a avioanelor a urcat cu peste 11% şi este primul an în care există o perspectivă reală de a reveni pe profit, după 10 ani de pierderi, a declarat, luni, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, în plenul Camerei Deputaţilor.

TAROM obţine 5,48 milioane dolari din vânzarea a două aeronave Airbus A310 către Armenia Airways

Operatorul aerian naţional TAROM a vândut două aeronave AIRBUS A310 către compania Armenia Airways Aircompany, valoarea tranzacţiei fiind de 5,48 milioane de dolari.

Touroperatorul israelian Meshek Wings a fost exclus din patronatul ANAT

Touroperatorul israelian Meshek Wings Tour a fost exclus din patronatul Asociaţiei Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), unul din cele mai mari patronate din turism din România, din cauză că nu şi-a plătit cotizaţia anuală în cuantum de 1.230 lei.

VACANŢE pentru români. Până la finalul lunii iulie, românii îşi pot achiziţiona vacanţe în 12 rate cu dobândă 0%

Fly Go şi TBI Credit au lansat un produs de finanţare 100% digitală pentru achiziţionarea vacanţelor în rate, prin care clienţii agenţiei de turism online pot să-şi cumpere până la finalul lunii iulie pachete şi servicii turistice în 12 rate cu dobândă 0%, arată un comunicat transmis joi de Fly Go.

Prima întâlnire, a copiilor, cu marea: „Marea Neagră nu e ca la televizor, e albastră și mare”

“Prima zi la mare”, campania pusă la punct de agenția de turism Paralela 45 și organizația umanitară Concordia, a adus pe litoral 21 de copii din Prahova care, până acum, au văzut Marea Neagră doar la televizor. Micuții, proveniți din familii nevoiașe s-au bucurat, pe lângă prima lor întâlnire cu marea, și de programe distractive pregătite de organizatori.

Știri externe:

UNWTO: Turismul internațional depășește așteptările în 2018. Ce zone contribuie masiv

Turismul prinde avânt în 2018, depășind așteptările la început de an, potrivit Organizației Mondiale de Turism (UNWTO). Sosirile internaționale au crescut cu 6% între ianuarie și aprilie comparativ cu aceeași perioadă din 2017, depășind astfel estimările făcute de specialiștii din industrie, potrivit unui comunicat de presă al UNWTO.

Tel Aviv, destinația numărul 1 recomandată de CNN în care să mergi la început de vară

Temperaturile favorabile, costul vacanțelor mult sub nivelul altor țări aflate în plin sezon turistic, plajele de calitate superioară sunt doar câteva dintre elementele care fac din Tel Aviv cea mai potrivită desținatie pentru călătorii la începutul verii, potrivit CNN. Pe lista CNN se mai află St. Petersburg în Rusia, Split în Croația, Lacul Powell din Arizona și Utah din SUA.

Oraşul din Europa care a fost distrus aproape în totalitate, dar a reînviat şi a ajuns un paradis turistic. Este o minune a ambiţiei locuitorilor

Dzien dobry, tak şi dzieki. Adică „Bună ziua”, „da” şi „mulţumesc”. Atât am reuşit să învăţ şi să reţin din toată limba poloneză pe care am auzit-o în cele câteva zile pe care le-am petrecut în Varşovia. Culorile, atmosfera prietenoasă şi cerul cristalin în majoritatea timpului au dat auspicii de vis frumos acelor zile, un vis în care se făcea că mă plimbam fascinată printre clădirile care mai de care mai pastelate din centrul vechi al oraşului.

Houtouwan, satul-fantomă din China care a devenit atracţie turistică

Printre numeroasele atracţii turistice din China se numără şi Houtouwan, un fost sat de pescari acoperit în întregime de vegetaţie, după ce a fost abandonat la mijlocul anilor ’90. Cândva, Houtouwan adăpostea peste 2000 de familii. Totuşi, datorită poziţiei insulei şi a distanţei mari faţă de alte localităţi, aprovizionarea cu alimente era dificilă, iar educaţia copiilor avea de suferit.

Insula Mallorca pierde turiști? Cum este afectată de concurența cu Turcia și Egipt

Hotelierii și proprietarii de restaurante din insula spaniolă Mallorca se plâng că profiturile lor se prăbușesc din cauza concurenței tot mai mari din partea Turciei, Egiptului și Greciei și a dublării taxei turistice, scrie The Sun.

Aeroportul european care ar putea să devină cel mai mare din lume

Aeroportul Internațional Heathrow din Londra ar putea deveni cel mai mare din lume după numărul de pasageri, dacă politicienii britanici vor vota construcția cele de-a treia piste. În prezent, Aeroportul Internațional Hartsfield-Jackson din Atlanta, SUA, cu 103,9 milioane de pasageri, este cel mai mare din lume, potrivit acestui clasament. În schimb, în acest moment, Heathrow se află pe locul 7 în lume, cu 78 de milioane de pasageri care l-au tranzitat în 2017.

Reciful de corali din Belize, retras de UNESCO de pe lista patrimoniul în pericol

Reciful coralian din Belize, al doilea ca mărime din lume după Marea Barieră de Corali din Australia, a fost retras marţi de UNESCO de pe lista patrimoniului în pericol, informează AFP.

Muzeul Luvru din Abu Dhabi expune lucrarea lui Leonardo da Vinci „Salvator Mundi” din 18 septembrie

Muzeul Luvru din Abu Dhabi a anunţat miercuri că va expune începând din 18 septembrie cea mai prestigioasă achiziţie a sa, tabloul „Salvator Mundi”, de Leonardo da Vinci, informează AFP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugam sa introduci comentariul
Te rugam sa introduci numele