CV-ul spune despre Eduard Țone că este jurnalist din 1991, specializat pe sport și lifestyle, fost redactor-șef al publicațiilor FHM și Playboy și autor al cărților „Întoarcerea acasă” și „Castelul Prințesei de Caramel”. Însă amintirile și experiențele lui spun că Edi este călător de profesie și unul dintre românii care au călătorit în zeci de țări și sute de destinații. De aceea, tot ceea ce trăiește te miri unde în lume se transformă în informații valoroase și povești surprinzătoare pe propriul site de călătorii, TukTuk.ro.
Filmul pe care speri să-l vezi în avion este: „Once upon a time in America”.
Ultima carte pe care ai luat-o cu tine în vacanță este: „Acasă, o istorie a vieții private”, de Bill Bryson.
Ai tendința de a pune în bagaj prea multe… gadgeturi.
Concediul tău ideal este… o călătorie în jurul Pământului.
Ce ți-ar strica vacanța? O veste tristă.
Ce preferi la un hotel? Luxul.
Ce apreciezi cel mai mult la partenerul de vacanță? Simțul umorului și dorința de a explora.
Care este cea mai mare extravaganță pe care ți-o permiți în concediu? Să planific următoarea vacanță.
Care este călătoria pe care ți-ar plăcea cel mai mult să o faci? Mă repet spunând că o călătorie în jurul lumii, dar dacă e să aleg un loc anume, acela e Tahiti.
Care este cea mai mare temere a ta când ești în străinătate? Nu am temeri. Mă bucur de locul în care sunt.
Care este obiceiul pe care îl ai în vacanță și-l detești cel mai mult? Vreau să văd cât mai multe și uneori nu-mi conserv suficient energia.
Când călătorești, în ce situație ai minți? Dacă mi s-ar închide ușa în nas la intrarea într-un obiectiv important, pe motiv că s-a terminat programul.
Care a fost cea mai frumoasă vacanță a ta? Cea care urmează să vină.
Care este lucrul fără de care nu pleci în călătorie? Aparatul foto.
Care este motto-ul tău atunci când călătorești? Lumea este frumoasă oriunde te-ai duce. Bucură-te de ea și atunci va fi, pe veci, a ta.
Citește și: Nicoleta Nicolae, Alist Magazine: Santorini mi-a tăiat răsuflarea, apusul este fascinant aici