Cele mai frumoase librării din lume

0
1386
Paris

Poate librăriile nu sunt un obiectiv turistic pe lista de ”must see” a călătorului însetat de locurile faimoase ale orașelor pe care le vizitează, însă atunci când astfel de magazine îi ies în cale, cu siguranță, că-l atrag înauntru măcar cinci minute.

Încăperi cochete unde sunt înghesuite o multitudine de volume aparținând scriitorilor clasici, dar și celor contemporani, tarabe burdușite cu cărți peste care timpul și-a pus amprenta sau pur și simplu spații șic aranjate atât de surprinzător încât nu te fac să te gândești că acolo se află, totuși, o librărie. Iată unele dintre cele mai frumoase librării ale lumii!

Citește și: Bagaj de vacanță: obiecte vestimentare care te pot salva în orice situație

Acqua Alta din Veneția – ”Bine ați venit în cea mai frumoasă librărie din lume”, scrie cu galben pe ușa de intrare a Alta Aqua din Veneția. Și afirmația are toate șansele să fie adevărată după ce ochii turistului se coboară pe gondola transformată în raft pentru zecile de cărți aflate la vânzare.

Venetia

Bart’s Books din California – Cine a zis că librăria trebuie să fie într-un spațiu închis, în încăperi înalte unde volumele să fie aranjate frumos pe rafturi? Librăria lui Bart este mai degrabă o terasă unde te poți așeza pentru o limonadă, timp în care să răsfoiești o carte. Și pentru că și-a câștigat popularitate, aici se organizează destul de des și evenimente locale.

Atlantis din Santorini – O căsuță tradițională grecească din frumoasa insulă vulcanică Santorini este casa cărților. Pare ultimul lucru la care un turist se poate gândi în vacanță în Grecia, însă locul a devenit Rai pentru cititori și scriitori. Și ca să atragă turiștii veniți pe insulă, proprietarii organizează festivaluri și seri de lectură pe terasa librăriei (care are, bineînțeles, vedere la Mediterană)

Book/Shop din California – Este una dintre acele librării independente care nu vând doar cărți, ci mai degrabă te inspiră să le citești. Book/Shop vinde și piese vechi de literatură, teatru etc (postere, artă relaționată cărților).

Word on water din Londra – Cărțile din această librărie sunt donate de către public și librării naționale, însă se pot găsi printre volumele îndesate în barcă unele ale marilor clasici, ficțiune contemporană, precum și lucruri pe care cu siguranță nu le găsești prin alte locuri.

Brazenhead Books din New York – Cândva Michael Seindenberg opera o librărie în Brooklyn, însă când nu și-a mai permis să plătească chiria, și-a mutat cărțile în apartamentul său de 3 camere de la etajul al doilea dintr-o clădire din Manhattan-ul de Est. Astăzi, locul nu mai este un secret pentru americani și turiști, iar patronul organizează întâlniri săptămânale cu apropiații librăriei și toți doritorii de o carte bună și conversații de calitate.

Abbey din Paris – Frumoasa librărie englezo-canadiană nu trebuie ratată odată ajuns în capitala Franței. Cărți frumoase și interesante sunt prinse în podea, iar atmosfera caldă și muzica jazz ce se aude pe fundal dau impresia că ai găsit comori pe rafturile librăriei.

Books Actually din Singapore – Ascunsă pe o stradă în vechiul cartier Tiong Bahru, librăria este condusă de un mare iubitor de cărți care știe, de altfel, cum să-și mențină afacerea în viață. Pe lângă volumele comercializate – alese cu mare grijă- , Books Actually vinde și alte piese complementare cititului.

Barter Books din Anglia – ”Keep calm and carry on”, sintagmă atât de cunoscută în lume, verbal și vizual, a reapărut în atenția publicului în anii 2000 când a fost regăsită într-o cutie veche, plină de praf în acest anticariat din North Eagland.

Bouquinistes din Paris – Ce-ar fi o plimbare romantică pe malurile Senei fără ”bouquinistes”? Cărțile vândute la tarabe de-o parte și de alta a Senei făceau deliciul Belle Epoque. Astăzi, turiștii din întreaga lume care ajung la Paris răsfoiesc cel puțin o carte a vânzătorilor francezi, caută viniluri negăsite în alte părți, pozează neîncetat șiragul de peste 250 de tarabe. În secolul 18, ”bouquiniștii” erau alergați pe malurile Senei de către proprietarii de librării care-și pierdeau din clienți în favoarea vânzătorilor ambulanți.

Paris

Citește și: Cele mai frumoase călătorii cu trenul

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugam sa introduci comentariul
Te rugam sa introduci numele