Din 16 iunie, estonienii ajung pe litoralul Mării Negre, datorită introducerii unui zbor charter Tallinn–Constanța. Partenerul în România al estonieilor este turoperatorul Paradis Vacanțe de Vis. Potrivit agenției, în acest sezon estival, peste 2.000 de turisti estonieni sunt asteptați în stațiunile de pe litoral.
„Primii turisti ajung în iunie, cu pachete exclusiv pentru litoral, iar spre finalul sezonului pachetele sunt pentru circuite în România, cu punct de plecare Constanța. Rezervările merg foarte bine, turistii estonieni au ales pachete, în principal, cu cazare la trei si patru stele, atât în Mamaia cât și în sudul litoralului”, declară pentru iVisit.ro Aurelian Marin, directorul general al agenției de turism.
Mii de turisti străini pe litoralul românesc
Primele curse vor fi săptămânale, începând cu finalul lunii iunie fiind operate de 2 ori pe săptămână. Zborurile sunt efectuate de către compania Nordica, operatorul aerian al Estoniei, cu aeronave Bombardier.
Estonienii nu sunt singurii străini care vor ajunge pe litoralul românesc în acest sezon estival. Dacă anul trecut au fost 3 zboruri charter Tel Aviv – Constanța, în 2018, numărul acestora a crescut la 4. Turiștii israelieni sunt așteptați în perioada iulie-august.
Citeste si: Zbor direct Bucuresti-Ljubljana, cu Adria Airways. Tarife de la 169 de euro