Turiștii care merg de 1 Mai pe litoralul românesc petrec, în medie, trei nopți la malul
mării și plătesc, în medie, 477 de lei pentru cazare. Cele mai scumpe pachete au
costat 2.024 de lei pentru o camera și au fost cumpărate la un hotel de 5 stele din
Mamaia, iar cele mai ieftine, la un hotel de 3 stele din Jupiter, cu 279 de lei pe
camera pentru un sejur de trei nopți, potrivit unui studiu al agenției de turism Litoralulromanesc.ro,
Ca și în 2017, turiștii stau, în medie, trei nopți pe litoralul românesc de 1 Mai, iar
majoritatea pachetelor sunt cumparate cu începere din 28 aprilie. Tariful mediu
plătit pe cameră pentru un sejur este de 955 de lei, respectiv 477 lei de persoană.
Cele mai scumpe sejururi cumpărate pe litoral în acest an, de 1 Mai, au costat 2.024
de lei pe cameră și au inclus cazarea la un hotel de 5 stele din Mamaia, cu
demipensiune. La polul opus, 279 de lei pe cameră pentru trei nopți
de cazare, sunt pachetele vândute de către un hotel de 3 stele din Jupiter. Rezervările pentru 1 Mai au început imediat după Revelion, dar „vârful” a fost în
perioada de început a lunii aprilie.
Aprilie, luna cumpărăturilor de vacanțe pentru 1 Mai
„Sunt, însă, și români care așteaptă până în ultimul moment pentru a cumpăra vacanțe la mare, iar pentru că vremea se anunță frumoasă, estimăm că un număr mare de turiști își vor face rezervări pentru 1 Mai în zilele următoare. Pe ultima sută de metri au fost lansate și oferte last minute, astfel că un sejur de 3 nopți cu mic dejun, la un hotel de 3 stele din Mamaia, poate fi cumpărat cu 375 lei camera dublă”, a declarat Ștefan Necula, director de agenție al Litoralulromanesc.ro.
În stațiunea Mamaia vor fi deschise majoritatea hotelurilor, cu excepția celor la care
se fac lucrări de modernizare, iar în celelalte stațiuni, în funcție de cerere, au fost
deschise câteva hoteluri. Mamaia, în zona de nord a stațiunii, are deja un grad de
ocupare care depășește 80%. „În zona de nord a stațiunii se vor deschide toate
cluburile, iar în această perioadă va avea loc festivalul Sunwaves. În paralel, în
perioada 27 aprilie – 1 mai, se va desfășura și festivalul Bonheur, tot în Mamaia”, a
adăugat Ștefanb Necula.
Ce preferă românii
Cele mai căutate stațiuni pentru 1 Mai sunt, în acest an, Mamaia, Mamaia Nord,
Vama Veche și Eforie, iar cele mai goale se prefigurează a fi Saturn, urmată de
Jupiter și Eforie Sud.
Litoralulromanesc.ro, deținut de compania Creative Eye SRL din Constanța, cu
capital integral privat românesc, este unul dintre cei mai mari turoperatori de la Marea Neagră, cu un volum de vânzări de 15 milioane de euro, iar prin intermediul
agenției au ajuns anul trecut în stațiunile românești de pe litoral peste
80.000 de turiști. Portalul promovează peste 400 de structuri de cazare în 13
stațiuni de pe litoralul românesc, de la unități de o stea până la cele de cinci stele.
Citește și: Vine 1 Mai, 5 destinații în care să evadezi în următoarea mini-vacanță