Croația este una dintre cele mai impresionante destinații din lume, nu doar din Europa. Are locuri atât de frumoase încât ți se pare incredibil că natura poate fi extrem de surprinzătoare. Iată de ce să vizitezi Croația cât mai curând posibil.
- Este aproape de România
Nu doar că este impresionantă, dar Croația se află relativ aproape de România, la aproximativ 700 km de granița cu țara noastră. Așa că nu durează mult timp să ajungi cu mașina personală în Croația. De asemenea, poți alege să mergi cu avionul, mai ales că din 2017 Croația Airlines a introdus zboruri directe din București către mai multe orașe croate.
2. Are plaje spectaculoase
Greu de descris în cuvinte, plajele din Croația o să te cucerească definitiv. Plajele sale cu apă turcoaz și nisip alb sau auriu care îți dau senzația că ești într-o destinație din Caraibe, cele mai cunoscute fiind Zlatni Rat (Brac), Plaja Pakleni Otoci de pe insula Hvar, Plaja Punta Rata, Plaja Paradise (Insula Rab).
3. Mare și munte la un loc
În Croația munții parcă ies din mare. Sau cel puțin se află la scurtă distanță de plajă. Astfel, în aceeași zi te poți bucura de ambele forme de relief fără să străbați o distanță lungă. Zona Biokovo este cea mai potrivită pentru a te bucura de mare și munte în același timp.
4. Are o parte din Game of Thrones
Dacă ești fan Game of Thrones, Croația o să te cucerească definitiv. Dubrovnik, unde a fost filmată o parte din faimoasa peliculă, este o destinație care merită vizitată cel puțin o dată în viață pentru cetatea sa impunătoare și priveliștea asupra ei.
5. Natura, obiectiv turistic
Croația este faimoasă pentru peisaje, iar o vacanță aici te transpune automat în natură. Pe scurt, natura în sine este obiectiv turistic în această țară spectaculoasă, Parcul Național Plitvice fiind o bijuterie a mediului natural. Plitvice a devenit cunoscut pentru cascada sa uimitoare, care este suprinzătoare indiferent de anotimp.
Tu când vizitezi Croația?



































