Thailanda închide celebra plajă Maya Bay

0
1995

Thailanda a decis să închidă celebra Maya Bay din insula Phi Phi, devenită faimoasă după filmul „The Beach”, al cărui protagonist principal a fost Leonardo di Caprio. Numărul mare de turiști dăunează ecosistemului zonei, astfel că autoritățile au decis limitarea numărului de persoane care ajung pe insulă.

Plaja va fi inchisă 4 luni pe an, începând cu iunie 2018, astfel încât recifele de corali și fauna să se poată recupera. În mod normal, parcurile naționale marine Many Thai, unde se află și Maya Bay, sunt închise de la mijlocul lunii mai până la mijlocul lunii octombrie, însă din 2000, când s-au terminat filmările la „The Beach”, a rămas deschisă tot anul.

Cât de populară este Maya Bay

Celebra plajă are, în medie, 4.000 de vizitatori/zi, în timp ce, 200 de bărci acostează zilnic. Studiile recente realizate de echipe de biologi marini arată ca o mare parte din recifele de corali din zona au dispărut, iar fauna este aproape inexistentă.

După deschidere, Maya Bay va avea o limita de 2.000 de turisti pe zi, iar barcile nu vor mai fi lasăte pe plajă, fiind obligate să ancoreze pe partea cealaltă a insulei, la pontoanele plutitoare.

Ca să vă faceți o idee de popularitatea destinației, în anii 2000, după închierea filmărilor la „The Beach”, Thailanda avea un număr de aproximativ 10 milioane de turiști/an. În 2017, peste 35 de milioane de turiști au ajuns în această țară.

Se închid și alte insule exotice

Tot în Thailanda, de la mijlocul anului 2016, numărul de turiști a fost limitat și pe alte insule, unele dintre acestea fiind Koh Young, partea din arhipelagul Phi Phi, respectiv, Koh Tachai din Insulele Similian.

Și alte resorturi din Sudul Asiei sunt într-o situație similară. De exemplu, în Filipine, președintele țării a anuntat că va închide Boracay, o mică insulă foarte populară datorită plajelor sale cu nisip fin și alb, respectiv viața de noapte tumultoasă. Aceasta urmează a fi închisă de la finalul lunii aprilie, pentru o perioadă de maximum 6 luni, timp în care se dorește o curățare a zonei. La nivelul anului 2017, Boracay a atras peste 1 milion de turiști din Asia, Statele Unite și Europa.

Foto: Shutterstock

Citeste si: FOTOREPORTAJ Palawan, paradisul ascuns in saracie 

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugam sa introduci comentariul
Te rugam sa introduci numele