Romanii lasa 1.200 de euro la spa, intr-un an

0
1198

Cu 20% mai mulți români la spa, abonamente de 150 de euro, în medie, cheltuieli de aproximativ 1.200 de euro anual pentru terapii și relaxare, 3 ore pe zi în cadrul unui centru de wellness.  Aparent doar cifre, însă ele arată interesul românilor pentru sănătate și wellbeing.

”Aproximativ 90% dintre clienții noștri sunt corporatiști, hăituiți de viața profesională, petrec mult timp pe scaun, nu fac mișcare zilnică. Aceștia ajung la spa pentru a preveni posibile afecțiuni ce se pot declanșa din cauza sedentarismului”, spune Dragoș Penca, președintele fundației Orhideea Spa.

Un român fidel ajunge la centru de trei-patru ori pe săptămână și petrece în medie trei ore. ”În funcție de complexitatea terapiilor și a timpului alocat zonei de relaxare, durata unei vizite variază între o oră și șase ore”, spune Dragoș Penca. La zona de acces, românii preferă piscina. ”Este și motivul pentru care am decis să dezvoltăm această zonă, prin construcția unei piscine exterioare, cu apă caldă, deschisă inclusiv pe perioada iernii. Deși avem o varietate de saune, intenționăm să lărgim segmentul cu încă una, mult mai mare, cu spectacol. Investițiile acestea se ridică la cateva sute de mii de euro”, declară Dragoș Penca.

În ceea ce privește terapiile spa, masajele predomină pe lista preferințelor clienților, printre cele mai solicitate fiind Swedish Relaxation Massage, Fusion Therapy, De Stress – Hot Stone Face and Body Massage. Valoarea medie a unui masaj este de 150lei.

Potrivit statisticilor Orhideea Spa, românii vin cel mai mult la spa la începutul săptămânii. Peste 40% dintre cei care vin sunt bărbați, aceștia petrecând în medie 2 ore în zona de acces. Femeile și bărbații optează, în egală măsură, pentru un masaj pe săptămână. De asemenea, 80% dintre bărbați petrec timp și la sala de fitness. Se observă, de asemenea, și tendința femeilor de a veni în a doua parte a zilei la spa, în timp ce bărbații preferă accesul până la orele 16.

Orhideea Spa este cel mai mare centru spa din București, întins pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați, dotat cu zonă de relaxare, zonă de piscină, sauna și terapii. Orhideea Spa este proiectul Fundației pentru sănătate Orhideea Spa, proiect demarat în anul 2010, în urma unei investiții de 3,5 milioane de euro realizată de dezvoltatorul imobiliar Orhideea Gardens. La nivelul anului 2013, veniturile au fost de aproximativ 800.000 de euro.

orhideea foto

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugam sa introduci comentariul
Te rugam sa introduci numele