FCm Travel Solutions, reprezentata de Happy Tour in Romania, este compania numarul 1 de Travel Management din Europa

0
3533

FCm Travel Solutions a fost desemnată la începutul lunii septembrie „Compania numărul 1 de Travel Management din Europa”, la World Travel Awards, pentru a șasea oară consecutiv. Prestigiosul premiu a fost anunțat în cadrul ceremoniei World Travel Awards Europe 2015, care a avut loc la Forte Village Resort din Sardinia, Italia. În România, reprezentantul FCm Travel Solutions este Happy Tour Group, liderul segmentului de turism, cu o cifră de afaceri cumulată de 65.5 de milioane de euro, la finalul anului trecut.

În fața unui auditoriu format din lideri ai industriei și parteneri, FCm Travel Solutions a fost onorată să primească premiul regional pentru a șasea oară.

Premiile Travel Awards sunt desemnate ca urmare a numărului de voturi acordate de către profesioniștii din industria de turism și călătorie din întreaga lume, iar această distincție aduce recunoaștere activității excelente pe care FCm Travel Solutions a desfășurat-o în ultimele 12 luni.

Directorul general al FCm Europa, Franziskus Bumm, a declarat că acest premiu câștigat, din nou în 2015, reprezintă dovada unei activități laborioase a echipei pentru a-și menține promisiunea față de clienții din regiune. „Suntem încântați să primim acest premiu pentru a șasea oară – nu este în niciun caz un lucru mărunt, ci un rezultat fantastic pentru echipă. Nu ne vom mulțumi cu atât, vom continua să lucrăm cu clienții noștri și să ne ajutăm de feedback-ul lor pentru a perfecționa ceea ce facem și vom continua să ne îmbunătățim oferta pentru aceștia”, a spus Franziskus.

”Ne bucurăm că suntem parte din succesul FCm la nivel mondial și că putem transmite clienților și angajaților noștri aceeași calitate a serviciilor, indiferent dacă acestea au fost achiziționate din România sau Australia”, spune Javier Garcia del Valle, CEO Happy Tour Group. ”Activitatea pe care la rându-i Happy Tour o desfășoară la nivel de România și Bulgaria a fost apreciată de cei de la FCm, aceștia decernând companiei, în 2015, premiul Outstanding Achivement Award. Iar toate aceste realizări și recunoașteri ne bucură foarte mult și ne motivează să fim cei mai buni”, completează Javier Garcia del Valle.

FCm Travel Solutions este o prezență puternică în regiune, cu operațiuni directe în Marea Britanie și Irlanda, și operațiuni extinse în 33 de țări din Europa.

FCm Travel Solutions este o companie de top, premiată la nivel mondial în managementul de călătorie, și una din primele cinci ca mărime din întreaga lume. Compania își desfăsoară activitatea în peste 90 de țări, printr-o rețea globală, depășind 6.000 de angajați, în întreaga lume.
Timp de patru ani la rând, compania a fost recunoscută ca lider de piață în Travel Management și premiată de World Travel Awards, în ultimii patru ani (2014, 2013, 2012, 2011).

Despre Happy Tour Group

Happy Tour Group este cel mai mare grup de turism din România, compus din agenția de turism Happy Tour, portalul de rezervări online Paravion și turoperatorul Prestige Tours. La nivel național sunt 90 de agenții afiliate Happy Tour. În prezent, Happy Tour Group are aproximativ 150 de angajați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugam sa introduci comentariul
Te rugam sa introduci numele