Compania aeriană din Europa care își cântărește pasagerii la check-in

0
568

Finnair, compania aeriană națională a Finlandei, invită pasagerii să se urce pe cântar, cu tot cu bagajul de mână, atunci când ajung la biroul de check-in din Aeroportul din Helsinki, potrivit BBC. La ce ajută măsura?

Deși pare mai degrabă o idee specifică companiilor aeriene low-cost, inițiativa vine de la o companie de linie. Reprezentanții Finnair vor sa adune date relevante pentru a estima consumul optim de combustibil și, implicit, pentru a scădea considerabil costurile cu acesta, care reprezintă cea mai mare parte a cheltuielilor unei companii aeriene.

Măsură a fost testată prima oară săptămâna trecută și vizează doar pasagerii care ajung pe Aeroportul din Helsinki, capitala Finlandei. Deși pasagerii nu sunt obligați să se urce pe cântar, până acum 180 de călători au participat la acest experiment. Chiar și așa, compania Finnair dorește ca 2.000 de persoane să se urce pe cântar la check-in pentru a putea estima corect cheltuielile pentru combustibil.

„Companiile aeriene știu cât cântăresc aeronavele, știu cât cântăresc bagajele de cală, dar nu știu ce greutate au pasagerii”, spune directorul de comunicare al Finnair.

Estimările făcute de Agenția Europeană de Siguranță a Aviație (EASA) arată că greutatea medie a unui bărbat este de 84,6 kg, greutatea medie a unei femei este de 66,5 kg, iar a unui copil sub 12 ani de 30,7 kg.

Sursă foto: SIHASAKPRACHUM/Shutterstock.com

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugam sa introduci comentariul
Te rugam sa introduci numele