Castelul Corvinilor, promovat la un targ international de turism din Elvetia printr-o aplicatie unicat

0
1370
Foto: http://www.castelulcorvinilor.ro

Inclus din ce în ce mai des în topurile internaționale de recomandări turistice, celebrul castel medieval din Hunedoara va fi promovat, între 31 octombrie și 2 noiembrie, la Lugano, în Elveția, prin intermediul unei aplicații unice pentru telefoanele mobile.

Participanții la Târgul Internațional de Turism „Swiss International Holiday Exhibition” vor putea să scaneze, cu telefoanele mobile, un cod QR de pe materialele promoționale, care le va permite să viziteze virtual Castelul Corvinilor. Aplicația a fost creată, special pentru acest eveniment, de către o companie românească și va fi pusă gratuit la dispoziția vizitatorilor târgului.

„Este o premieră națională. Considerăm că este o modalitate de promovare inedită, inovativă, a Castelului Corvinilor din Hunedoara, care permite oricărui utilizator de smartphone să facă o vizită virtuală, însoţit de imagini şi de comentarii în cinci limbi străine. Ne dorim să atragem atenţia asupra acestui monument foarte frumos din România şi să creştem numărul de vizitatori la castel”, a declarat directorul Castelului Corvinilor, Costin Tinca, citat de Agerpres.

De asemenea, conducerea monumentului istoric va expune, la standul castelului de la Lugano, și o machetă 3D a fortificației medievale.

Castelul Corvinilor a înregistrat, în primele nouăluni ale anului, cu 40% mai mulți vizitatori decât în aceeași perioadă a anului trecut, și anume peste 200.000 de turiști.

Ivisit.ro vă recomandă și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugam sa introduci comentariul
Te rugam sa introduci numele