Revista presei – turism (săptămâna 23-30 august)

0
707

An bun pentru turismul din România! 2018 aduce cele mai bune rezultate din ultimii 10 ani pentru turismul intern, rezultate influențate masiv de acordarea de vouchere de vacanță și angajaților bugetari. În aceeași ordine de idei, numărul de turiști s-ar putea dubla în acest an.

ANAT încurajează turiștii români să se informeze și să aplice pentru despăgubiri în cazul unui zbor întârziat sau anulat

ANAT și AirHelp își propun să informeze despre drepturile pasagerilor garantate de Uniunea Europeană prin Regulamentul 261/2004, în contextul în care aproximativ 85% dintre cetățenii UE nu știu ce drepturi au în calitate de clienți ai companiilor aeriene.

Voucherele de vacanţă pun pe steroizi turismul românesc. Aspectul de bâlci de pe litoral devine tot mai evident

Turismul românesc va înregistra în acest an cel mai bun rezultat financiar din ultimul deceniu, impusionat de voucherele de vacanţă, însă aspectul de bâlci de pe litoralul românesc devine tot mai evident, arată o analiză realizată de firma de consultanţă Frames.

O primărie din Suceava nu le oferă angajaţilor vouchere de vacanţă preferând să-i investească în interesul întregii comunităţi

Primăria municipiului Rădăuţi nu le va oferi angajaţilor tichete de vacanţă. Reprezentanţii primăriei au precizat că doresc să folosească respectivii bani în interesul întregii comunităţi, urmând a fi direcţionaţi spre alte investiţii.

România este văzută ca o țară de tranzit pentru mulți străini. Cei mai mulți vizitatori sunt din Republica Moldova

Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), țările de la graniță aduc cei mai mulți vizitatori în România, iar faptul că suntem înconjurați de vecini săraci, nici veniturile din turism nu au cum să explodeze.

Ţarile de lângă România care nu mai fac faţă turiştilor

Deşi este considerată una dintre cele mai corupte ţări din Europa, alături de România, această ţară vecină ne dă clasă la mai multe capitole. Deşi ambele ţări au aderat împreună la Uniunea Europeană, Bulgaria progresează mai repede. Vecinii noştri au făcut deja primii paşi pentru trecerea la moneda euro, iar la capitolul turism nici nu se poate face comparaţie.

Mâncatul din supermarket şi „din sacoşă” încurcă socotelile restaurantelor de pe litoral

Când vine vorba de mâncare, turiştii de pe litoral aleg în funcţie de preţ. Astfel că supermarketurile, unităţile de fast-food sau gheretele cu mâncare au ajuns să facă concurenţă restaurantelor şi teraselor, a declarat pentru Mediafax Adrian Negrescu , manager la firma de consultanţă Frames.

Numărul de turişti în Delta Dunării s-ar putea dubla în acest an, estimează o asociaţie de profil

Numărul turiştilor care au vizitat judeţul Tulcea în acest an a crescut semnificativ, în primul semestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar estimările arată că până la finalul sezonului numărul de înnoptări s-ar putea dubla faţă de anul 2017, potrivit unui comunicat al Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării.

Ce vacanțe nu sunt protejate de Directiva Europeană care obligă agențiile să asigure pachetele turistice

Reprezentanții TUI TravelCenter susțin că deși Ministerul Turismului a transpus Directiva Europeană care obligă agențiile să asigure pachetele turistice, o parte dintre acestea, cum ar fi majoritatea vacanțelor interne sau cele externe în care turistul călătorește cu mașina personală, nu intră sub protecția acestei legi.

Regretul Turoperatorilor: Litoralul românesc ar fi plin toată luna septembrie dacă n-ar începe școlile. Cât va costa o noapte de hotel luna viitoare

Vremea bună și voucherele de vacanță ar fi făcut ca litoralul românesc să fie plin toată luna septembrie, dacă nu ar fi început școlile pe data de 10. Ținând cont că mare parte dintre turiști sunt familii cu copii, aceștia sunt nevoiți să-și facă vacanța la mare înainte de 19 septembrie.

Litoralul pentru toţi, fără personal. Hotelierii de la mare au cereri, dar nu şi angajaţi în extrasezon

La un hotel din Mamaia, turiştii îşi petrec ultimele zile de vară la piscină. Şi-au cumpărat pachete all inclusive înainte de marile reduceri. Dacă ar fi venit însă cu o săptămână mai târziu, ar fi plătit 700 de lei de persoană, faţă de 1200 de lei.

Elena Pap, Up România: Tichetele de vacanță sunt un instrument foarte bun. Am încredere că lucrurile vor merge în direcția bună

2018 a fost primul an în care salariații din sectorul bugetar au primit vouchere de vacanță. 500.000 de bugetari din totalul de 1,2 milioane au beneficiat de tichetele de vacanță numai în prima jumătate a anului, iar 30% dintre ei sunt beneficiari ai produselor Up Romania, a declarat Elena Pap, director Up Romania, pentru wall-street.ro.

FPTR lansează „Litoralul pentru toţi”, cu oferte de la 150 de lei pentru o săptămână la mare în septembrie

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează programul „Litoralul pentru toţi”, prin care turiştii beneficiază de oferte între 150 şi 600 de lei pentru o săptămână la mare, în perioada 2-30 septembrie, potrivit unui comunicat remis, marţi, Agerpres.

Zborurile charter, afectate de întârzieri semnificative. O cursă catre Antalya a întarziat 15 ore

Sute de turiști români au fost nevoiți să aștepte în aeroporturi pentru a se îmbarca pe zboruri charter din cauza ca aceste au înregistrat întârzieri semnificative. Astfel, au fost afectate curse către unele dintre cele mai populare destinații de vacanță.

Analiză: Martie, luna cu cele mai multe incidente aviatice în primul semestru din 2018

În luna martie 2018 s-au înregistrat 262 de incidente aviatice, adică 2,37% din totalul zborurilor, arată o analiză Flight Refund, companie specializată în obținerea despagubirilor pentru pasageri.

Noul terminal “modular” de pasageri al Aeroportului Otopeni, aprobat de Guvern. Vor fi construite noi căi de rulare, platforme de staționare pentru aeronave, dar și parcări

Guvernul a aprobat astăzi indicatorii tehnico-economici pentru Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internațional Henri Coandă – București, document care prevede construirea unui nou terminal de pasageri.

Companiile aeriene măresc durata estimată a zborurilor pentru a evita acordarea de despăgubiri

Durata estimată a călătoriilor cu avionul este cu 35 de minute mai mare în acest an faţă de acum zece ani, conform unui raport al Which? Travel care informează că durata mărită este determinată de companiile aeriene care modifică programul pentru a crea impresia că pasagerii ajung la timp la destinaţie, scrie The Guardian, potrivit news.ro.

Proiect: o nouă stațiune la Marea Neagră

Guvernul a dat undă verde pentru apariția unei stațiuni de lux pe litoral. „New Costinești” este proiectul care ar urma să pună pe hartă o noua destinație la Marea Neagră, potrivit Digi24.ro.

Brașovul continuă să practice turismul „închis”: în loc de cea mai îngustă stradă din Europa, un placaj

Dacă o serie din obiectivele vechii Cetăți a Brașovului stau cu lacătul pe ușă până când schimbul dintre Consiliul Județean și Primărie se va materializa, acum, în plin sezon turistic, un alt obiectiv, unicat chiar pentru întreaga Europă, este ținut departe de ochii vizitatorilor.

Brașovul a atras cu 30.000 mai mulți turiști străini decât Sibiul

Unităţile de cazare din ţară au atras în primul semestru din acest an 1,27 milioane de  vizitatori străini, în creştere cu doar 5,8% faţă de perioada similară a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Primăria Reşiţa intenţionează să atragă bani europeni pentru transformarea funicularului din municipiu în obiectiv turistic

Primăria Reşiţa intenţionează să atragă bani europeni pentru transformarea funicularului din municipiu în obiectiv turistic, de unde să poată fi admirată panorama oraşului de la o înălţime de 30 de metri. Funicularul era folosit în trecut la transportul calcarului, iar proiectul prevede punerea în valoare a traseului.

Știri despre incoming:

Invitation Romania mizează în 2018 pe o cifra de afaceri de 4 milioane de euro doar din incoming

Invitation Romania, unul dintre principalii touroperatori români specializaţi pe incoming, a înregistrat, pentru primele şase luni ale anului, o creştere de 28% a cifrei de afaceri, generată doar de aducerea de turişti străini, deci de exportul de servicii, informează un comunicat de presă al touroperatorului.

Capitala României, destinație turistică atractivă. Care sunt motivele pentru care turiștii străini vin în București

Deși capitala României se află în topul oraşelor europene mai puţin cunoscute, numărul turiștilor care aleg să viziteze Bucureștiul este în creștere de la an la an. Aproape două milioane de turişti străini au vizitat anul trecut, capitala ţării. Unul dintre cele mai importante motive pentru care vin la noi sunt preţurile mici.

Locurile energetice, spirituale și vestigiile UNESCO atrag tot mai mulți turiști străini în România

România se alătură tendinței de dezvoltare a turismului de nișă, una dintre cele mai importante creșteri fiind reprezentată de călătorii care caută locurile energetice, spirituale, încărcate de istorie, precum și circuite în cele șase zone românești incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, a declarat pentru Agerpres Traian Bădulescu, consultant de turism.

Hotelurile din Bucureşti resimt un recul al numărului de persoane din Israel după ce turişti israelieni au fost agesaţi de jandarmi

Cu peste 220.000 de persoane care şi-au făcut vacanţa anul trecut în ţara noastră, Israelul este, ca număr, a doua ţară emiţătoare de turişti pentru România, după Germania, spun reprezentanţii patronatului, care se tem că în anii următori s-ar putea înregistra un declin pe această piaţă dacă autorităţile române nu conving turoperatorii israelieni că astfel de incidente nu se vor mai repeta.

Rowmania FEST – Festivalul internaţional al bărcilor cu vâsle

Rowmania FEST include Lansarea Flotilei România Centenar – un proiect de promovare a României în oraşe europene 2018-2019, flotilă care va călători la Londra pentru a participa la Festivalul Tamisei. Festivalul va debuta cu o cursă pe Dunăre a uneia dintre ambarcaţiunile Flotilei Centenar.

Transilvania Train, la a doua ediție: Peste 100 de turiști au explorat cultura și istoria Transilvaniei

Transilvania Train a ajuns la a doua ediție. Peste 100 de călători și-au petrecut vacanța în trenul turistic care i-a plimbat prin cele mai frumoase zone din Transilvania, vizitând Sighișoara, Mediaș, Alba-Iulia, Sebeș, Sibiu și Făgăraș. 107 călatori, români dar și germani, olandezi, norvegieni au explorat cultura și istoria Transilvaniei pe parcursul a 600 de kilometri plini de povești.

Prima reţea de peşteri speoturistice din România, prezentată de CAPDD la Eurospeleo Forum, în Austria

Prima reţea de peşteri speoturistice din România a fost prezentată, de reprezentanţii Centrului pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor, la una din cele mai importante întruniri ale speologilor din întreaga lume, Eurospeleo Forum, între 23 şi 26 august 2018, la Ebensee, în Austria.

România turistică, descoperită de pe şaua calului. Un tânăr a început o afacere cu ajutorul unor cai salvaţi de la moarte

În Bistriţa-Năsăud, Simion Crăciun oferă servicii de turism ecvestru şi străinii îl caută să le fie ghid. În aceste zile se ocupă de o familie de turişti belgieni care au venit pentru prima oară în România şi vor să o descopere de pe cal. Simi le-a pus la dispoziţie trei cai arabi pur sânge, blânzi şi ascultători.

Știri despre agenții/ companii aeriene:

Accent Travel & Events: Au crescut bugetele clienţilor corporate, am organizat conferinţe şi în India, Tokio sau Las Vegas

Agenţia de turism Accent Travel & Events, una dintre cele mai mari de pe piaţa locală, a finalizat primele şapte luni din acest an cu o cifră de afaceri de 73 de milioane de lei, plus 36% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit oficialilor companiei.

Deschiderea Hotelului Mercure din Brașov va avea loc anul viitor

Deschiderea hotelului Mercure, de lângă fostul Casino Vesuvius, este programată pentru 2019, hotelul urmând să aibă 120 de camere.

TAROM introduce noi zboruri directe București – Tbilisi, începând cu 31 octombrie

Compania națională de transporturi aeriene române TAROM introduce noi zboruri directe București – Tbilisi. Tarifele pentru aceste zboruri vor începe de la 141 euro pentru o călătorie dus – întors.

Ryanair modifică din toamnă această politica de bagaje

Ryanair nu va mai permite pasagerilor să ia în avion genți mici, gratuit, urmând să introducă de asemenea taxa pentru cele de 10 kg, începând cu noiembrie, scrie TheGuardian.

Promoție la biletele Air France și KLM: Peste 100 de destinații, reduse cu până la 40%

Air France și KLM lansează campania promoțională de toamnă, cu reduceri la biletele de avion de până la 40%. Turiștii pot alege dintr-o listă extinsă de destinații din aproape toată lumea, cu peste 100 de destinații intercontinentale dar și destinații europene. Campania este valabilă până pe 10 septembrie.

Știri externe:

Metroul parizian simplifică depunerea de plângeri pentru turiștii străini victime ale furturilor

Turiştii străini victime ale furturilor vor putea de acum depune plângere direct prin reţeaua de transport în comun a Parisului, în formulare bilingve puse la dispoziţia lor pentru a le simplifica demersurile, în decursul unei perioade experimentale de şase luni, informează miercuri AFP.

Lumea mai are nevoie de cel puţin 240.000 de piloţi în următorii ani pentru a susţine explozia din turism

Liniile aeriene Asia-Pacific vor avea nevoie de cei mai mulţi piloţi, tehnicieni şi membri de echipaj noi în următoarele două decenii, în contextul în care creşterea economică înregistrată la nivel global a impulsionat cererea din turism, potrivit Bloomberg.

7 insule mai puțin cunoscute pe care să le vizitezi în această viață

Plaje cu nisip fin și auriu, ape limpezi, păduri tropicale, peisaje exotice, crezi că ai văzut totul cand vine vorba de insule frumoase din lume. Îndrăznim să te contrazicem și să iți arătăm că nu ai văzut chiar toate insulele superbe, nici măcar în fotografii, și că mai ai de descoperit locuri unice și minunate.

S-a deschis primul hotel-berărie din lume. Are minibar în baie!

Primul hotel-berărie din lume a fost inaugurat la final de august, în Statele Unite, mai exact, în Ohio, scrie Business Insider. Dezvoltatorul este, bineînțeles, un producător de bere din Scoția, BrewDog. Hotelul, The DogHouse, are 32 de camere, fiecare cu minibar în baie și dozator de bere în cameră.

Ştiţi care este cea mai înfricoşătoare insulă din lume?

Una dintre cele mai înfricoşătoare insule din lume se află în Mexic. Pe insulă vin, în fiecare an, mii de turişti, atraşi de ciudăţenia decorului. Mai precis, mii de păpuşi descompuse sau mutilate, care se află, de cele mai multe ori, atârnate de crengile copacilor, potrivitpublika.md.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugam sa introduci comentariul
Te rugam sa introduci numele