Primul grup de turişti de la Minsk, Belarus a aterizat vineri pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa, pentru o vacanţă de două săptămâni în Eforie Nord.

Anul acesta sunt programate cinci curse charter cu câte 120 de pasageri la fiecare zbor.

Luni seara aterizează pe acelaşi aeroport primul charter din Israel al companiei Meshek Wings Tours, care va aduce vara aceasta turişti israelieni pentru litoralul românesc.

Peste 1.000 de israelieni au achiziţionat sejururi de şapte nopţi pentru staţiunea Mamaia, seria de curse charter urmând a se derula pe întregul sezonul estival, gradul de ocupare pe fiecare zbor fiind de circa 80%, anunţă turoperatorul.

Turiştii israelieni preferă hotelurile de patru stele, modernizate sau noi, cu piscină proprie şi apropiate de plajă, din staţiunea Mamaia şi din Mamaia Nord. De regulă, aleg servicii cu demipensiune.

„Dacă pe litoralul românesc va exista mai multă animaţie şi, evident, dacă turiştii noştri din acest an vor fi mulţumiţi de calitatea produsului, anul viitor vom organiza mai multe zboruri săptămânale către Constanţa. Riviera românească are potenţial, iar acest an va fi decisiv pentru atragerea pieţei israeliene”, anunţă directorul comercial al Meshek Wings Tours Ltd, Meidan Butnaru.

Dinspre Israel, pentru litoralul bulgăresc sunt organizate săptămânal 12 curse charter, iar pentru Grecia, câte 12 curse charter pentru Creta, respectiv 12 pentru Rhodos.

Touroperatorul israelian are în plan pentru 2014 şi aducerea a 3.500 de turişti pe programe tip city break pentru Bucureşti, care au început să se deruleze prin curse charter operate de Blue Air din luna mai – o premieră atât dinspre piaţa israeliană, cât şi în general, pentru Bucureşti. Pe Valea Prahovei Meshek va aduce cel puţin 2.500 de turişti, iar pe litoral estimează un număr de 2.000 de turişti.

„Din păcate, la ora actuală România nu derulează o campanie puternică de promovare turistică în Israel, deşi acest stat are aproape un milion de vorbitori de limbă română şi un potenţial foarte mare ca piaţă emiţătoare. Destinaţia turistică România nu este încă foarte cunoscută în Israel”, spun reprezentanţii touroperatorului Meshek Wings.

Meshek a fost selectat în primii 10 touroperatori importanţi din Israel trei ani la rând, păstrând această poziţie şi în prezent.

În jur de 50 de mii de turişti străini s-au înregistrat vara trecută, în Constanţa.

Foto: Nicky Predescu

Ivisit.ro îţi mai recomandă şi:

Turistii straini fac reclama Romaniei mai bine decat orice clip oficial de promovare turistica | VIDEO

“Litoralul Verde”, brandul sudului litoralului