Traficul de pasageri pe aeroporturile din Uniunea Europeană a crescut cu 4,9% în 2014. Cele mai performante aeroporturi, care au înregistrat o creștere peste medie, sunt în Grecia, Luxemburg, Lituania, Portugalia, Belgia, Irlanda și, nu în ultimul rând, România. De asemenea, pe aeroporturile din afara Uniunii, s-a în registrat o creștere dinamică, de 7,3%. Aeroporturile cu un trafic peste medie au fost cele din Serbia, Islanda, Georgia și Turcia.

Raportul, realizat de Airports Council International-Europe (ACI Europe), a inclus întregul trafic de pasageri înregistrat pe aeroporturile europene, pasageri ce au călătorit atât cu operatori de linie, low cost sau curse charter.

La nivel european, aeroporturile cu cel mai mare trafic sunt Heathrow (Londra), Charles de Gaulle (Paris) și Frankfurt. Sunt toate șansele ca în următorii ani podiumul să se schimbe, aeroportul Ataturk  (Istanbul) ajungând de pe poziția a zecea pe a patra, după ce numărul pasagerilor a crescut cu mai mult de 50%, ajungând la un trafic anual de 28 de milioane de persoane.
Otopeni, în top 5 al aeroporturilor europene

Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti a fost clasat de către Airports Council International-Europe pe locul patru în topul european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creştere a traficului aerian în anul 2014, la categoria aeroporturilor care au avut între 5 şi 10 milioane de pasageri.

Pe primele trei locuri în această categorie s-au clasat aeroporturile Basel, Lanzarote (Insulele Canare) şi Napoli, locul al cincilea fiind ocupat de Porto. La categoria aeroporturilor cu peste 25 de milioane de pasageri, clasamentul este: Istanbul, Moscova Sheremetyevo, Londra Gatwick, Moscova Domodedovo şi Barcelona. La categoria 10 –  25 de milioane de pasageri, pe primele locuri s-au clasat aeroporturile Istanbul Sabiha Gokcen, Atena, Bruxelles, Lisabona şi Londra Stansted, iar la categoria sub 5 milioane de pasageri, clasamentul este: Chişinău, Santorini, Belgrad, Mikonos şi Maribor.

În anul 2014, pe cele două aeroporturi ale Capitalei – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu (AIBB AV), s-a înregistrat un număr record de 8.321.858 de pasageri şi 102.048 de mişcări aeronave (aterizări şi decolări). Din total, pe Aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 8.317.168 de pasageri şi 91.788 de mişcări de aeronave.

Faţă de anul 2013, numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile Bucureştiului în anul 2014 a înregistrat o creştere relevantă, de 8,8%.

Evoluţia numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti depăşeşte tendinţa generală înregistrată la nivel european, de 4,9%. În plus, pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat o creştere substanţială a numărului de mişcări de aeronave, devansând şi la acest capitol trendul european. Astfel, anul trecut, numărul mişcărilor de aeronave pe aeroporturile din Bucureşti a crescut cu 6,32% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Anul trecut, 83% dintre pasagerii Aeroportului Henri Coandă au avut ca origine sau destinaţie aeroporturi din statele Uniunii Europene.

Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti operează în prezent 31 de companii aeriene, care transportă pasageri către 70 de destinaţii. În anul 2014, pe AIHCB au început să opereze două noi companii aeriene, Ryanair şi Air Baltic.