TAROM a obţinut cea de-a patra reînnoire a înregistrării sale IOSA la finalul unei pregătiri complexe şi a unui proces de audit care a vizat întreaga organizaţie. Conform statisticilor IATA, (Asociaţia Internaţională de Transport Aerian) performanţele de siguranţă ale operatorilor înregistraţi  IOSA sunt de 2.5 ori mai bune decât ale celor neînregistraţi IOSA,  în perioada 2008 – 2013.

Operatorul național se află printre cei 392 de operatori aerieni angajaţi în efectuarea unor operaţiuni de transport în deplină siguranţă şi de calitate.

IOSA este un sistem recunoscut şi acceptat internaţional,  conceput pentru a evalua managementul operaţional şi sistemul de control al unei companii aeriene. IOSA utilizează standarde şi recomandări în domeniul siguranţei, recunoscute la nivel internaţional. Programul este conceput astfel încât să permită realizarea auditurilor într-un mod independent, coerent şi standardizat, cu o periodicitate de 2 ani. În acest an, IATA a eliberat un certificat reînnoit pentru TAROM valabil până pe 6 mai 2016.

TAROM a fost prima dată auditată în mai 2006 şi înregistrată în IOSA la începutul anului 2007. Auditurile sunt realizate de către organizaţii de audit acreditate de către IATA. Auditul a evidenţiat faptul că TAROM a stabilit şi implementat un sistem solid de management în domeniul siguranţei şi calităţii, în întreaga organizaţie.

Cel mai recent audit destinat pentru reînnnoirea înregistrării, a verificat conformitatea cu peste 900 de Standarde şi Practici recomandate (ISARPs) de către IOSA în 8 zone operaţionale pentru companie: organizare şi management, operaţiuni de zbor,  operaţiuni în cabina de pasageri, control operaţional al zborurilor şi dispecerat, operaţiuni de deservire la sol a avionului şi a pasagerilor, operaţiuni cargo, managementul securităţii şi întreţinerea tehnică a avioanelor.

În 2011, IATA a iniţiat un program IOSA îmbunătăţit (E-IOSA) a cărui idee de bază este integrarea standardelor şi recomandărilor IOSA (ISARPs) în programul de audit intern al operatorilor, astfel încât să se realizeze o continuitate a conformării cu acestea. TAROM a acceptat voluntar participarea la E-IOSA. Auditorii TAROM din Departamentul Siguranţă Zbor şi Calitate au inclus verificarea respectării ISARPs în programele de audit intern şi au întocmit un Raport de Conformitate, care a fost transmis la Organizaţia de Audit acreditata de IATA, cu care s-a contractat  auditarea IOSA a companiei TAROM.

„Siguranţa zborului este prioritatea noastră de bază. Pentru un transportator de top,  cum este TAROM, reînnoirea IOSA reconfirmă faptul că operaţiunile noastre sunt în conformitate cu standardele globale în aviaţia civilă din întreaga lume şi prezintă angajamentul nostru continuu faţă de siguranţă şi calitate în toate operaţiunile şi serviciile furnizate clienţilor noştri. Rezultatul auditului este dovada devotamentului tuturor angajaţilor noştri pentru siguranţa pasagerilor”, a declarat Dl. Christian Heinzmann, director general TAROM.

Standardele IOSA se bazează pe standardele ICAO şi pe cele mai bune practici în industria aviaţiei şi sunt disponibile în totalitate publicului, fiind postate cu acces gratuit pe pagina de internet a IOSA.  Clienţii pot identifica cu uşurinţă dacă linia aeriană pe care o utilizează pentru călătorii este înregistrată IOSA, pe pagina de internet a IATA.