Traficul pe cele două aeroporturi – Henri Coandă și Aurel Vlaicu a ajuns la nivelul record de 1.566.992 pasageri, în primul trimestru din 2014, fiind cu 4,5% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În aceste condiții este posibil ca la finalul anului să depășească opt milioane de pasageri.

CNAB a înregistrat, pentru prima dată în ultimii ani, şi o creştere a numărului de mişcări aeronave (decolări şi aterizări), în luna martie 2014 numărul mişcărilor de aeronave fiind de 7.643, cu aproximativ 1,8% mai mult faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) estimează venituri de peste 676,83 de milioane de lei și cheltuieli de 643,96 de milioane de lei în 2014, în consecință, un profit brut de 32,87 de milioane de lei.

Cheltuielile cu salariile sunt estimate la 94,02 milioane de lei, iar numărul de personal prognozat la finele anului este de 1.300 de persoane. Câştigul mediu lunar pe salariat, determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, depăşeşte 6.199 lei, potrivit proiectului de HG privind aprobarea bugetului de veenituri și cheltuieli al companiei.

În primul trimestru, CNAB a înregistrat un profit brut de aproximativ 21,5 milioane lei, de 2,7 ori mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, și a raportat o majorare de 7% a veniturilor.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.

Ivisit.ro îți mai recomandă și:

Industria de croaziere din Europa a ajuns la nivelul record de 39,4 miliarde de euro in 2013

Pasarelele pietonale din Mamaia, noile atractii turistice ale zonei