Românii pot să ajungă la Sofia cu trenul, începând din 10 mai.

La 11 luni de la deschiderea celui de-al doilea pod peste Dunăre, care leagă România de Bulgaria, începe şi traficul de călători cu trenul. Ruta va fi Vidin – Golenţi  – Craiova, au anunţat în presa bulgară oficialii companiei care gestionează podul. Cursa, care are la Vidin o legătură de la Sofia, va fi zilnică.

Podul de doi kilometri peste Dunăre este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă oraşul german Dresda de Istanbul (Turcia). Are două benzi rutiere pe fiecare sens, linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti.

Proiectul a beneficiat de împrumuturi şi finanţări gratuite de la Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Investiţii, Agenţia Franceză pentru Dezvoltare şi Instituţia Germană de Credit pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi ar fi trebui să fie gata încă din 2010.

Proiectul de construire a unui pod în zona Calafat-Vidin datează din anul 1925.

Primul pod peste Dunăre dintre România şi Bulgaria, Giurgiu-Ruse, denumit şi Podul Prieteniei, a fost deschis în 1954.