Cu 20% mai mulţi români pleacă în vacanţă de 1 Mai, anul acesta, faţă de 2013, majoritatea pe litoral, destinaţia tradiţională pentru această perioadă a anului.

De 1 Mai, la fel ca de Paşte, românii petrec câteva zile libere la mare, dar şi în Delta Dunării şi în staţiunile Băile Felix, Geoagiu Băi, Sovata, Băile Govora, Băile 1 Mai, Predeal, Băile Herculane şi Bran.

Românii au învăţat să îşi rezerve vacanţa din timp

Early booking-ul a crescut cu 5% în primul trimestru al anului faţă de 2013, însă cele mai mari creşteri se văd la programele “Săptămâna de refacere”, cu 50% şi “Zile gratuite de vacanţă”, 100%.

Destinaţiile căutate sunt litoralul, în creştere cu 7% faţă de perioada similară din 2013, zonele Crişana, Muntenia, Maramureş, cu o treime mai mult decât în 2013, Transilvania, în creştere cu 20%, Bucovina, cu 10%, Oltenia şi Crişana, cu 5%.

Rezervările pentru stațiunea Mamaia reprezintă 50% din totalul vânzărilor și au înregistrat un plus de 2% față de anul trecut. Plusul se poate observa mai bine în restul stațiunilor de pe litoral, excepție Olimp care a avut o cerere mai slabă anul acesta față de 2013, marcând o scădere de 15%.

“Excluzând litoralul, principala destinație preferată din România este stațiunea Băile Felix care a înregistrat un plus de 30% al rezervărilor”, declară Lucia Nora Morariu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Muntenegru a urcat în preferinţele românilor

Destinaţiile externe cele mai căutate au fost Turcia (+20%), Muntenegru (+20%), Marea Britanie (+10%), Grecia (+5%), Italia, Franţa, Austria şi Emiratele Arabe (fiecare cu +5%), Spania (+1%).

Volume mari de vânzări se înregistrează și pe alte destinații care, totuși, anul acesta înregistrează o scădere a numărului de rezervări făcute în primul trimestru al anului. Este vorba de Bulgaria (-10%) și Croația (-40% din cauza creșterii prețurilor ca urmare a majorării TVA).

“Cred că Muntenegru a câştigat încrederea românilor și prin extraordinara solidaritate de care au dat dovadă oamenii din țara prietenă, în acele momente grele. Cred că românii au înțeles că acolo sunt prieteni și că îți poți petrece o vacanța <în familie>”, precizează Lucia Nora Morariu, președinte ANAT.

Cele mai dinamice destinații externe, cu creșteri de peste 50% au fost Mexic, Belgia, Israel, Malta, Cuba și Statele Unite.

Cât plătesc românii pentru o vacanţă

Valoarea medie a pachetului achiziționat pe destinațiile interne a fost de 638 de lei (aproximativ 648 de lei pentru litoral și 550 de lei pentru alte destinații interne). Față de 2013, valoarea medie este mai mare cu 5%.

Defalcat pe stațiuni, valoarea medie a sejurului este de 797 de lei pentru Mamaia, 523 de lei pentru Eforie Nord, 412 lei pentru Neptun, 506 lei pentru Saturn, 444 de lei pentru Jupiter, 460 de lei pentru Venus, 840 de lei pentru Mangalia, 477 de lei pentru Olimp, 363 de lei pentru Costinești, 409 lei pentru Cap Aurora, 335 de lei pentru Eforie Sud, 694 de lei pentru Băile Felix și 690 de lei pentru Sovata.

Valoarea medie pentru destinaţiile externe este de 1.578 de lei, în creştere cu 4% faţă de 2013. Defalcat pe țări, această valoare este următoarea: 2.745 de lei pentru Turcia, 1.329 de lei pentru Grecia, 890 de lei pentru Bulgaria, 1.269 de lei pentru Italia, 1.540 de lei pentru Spania, 1.794 de lei pentru Franța, 947 de lei pentru Austria, 2.296 de lei pentru Emiratele Arabe, 1.207 lei pentru Croația și 1.409 lei pentru Muntenegru.