Ministerul Infrastructurii și Transporturilor din Grecia a anunțat că lucrările de reabilitare a drumului de acces către celebra plajă Myrtos, de pe insula Kefalonia, sunt aproape de final, plaja urmând a fi redeschisă pentru turiști în cursul acestei săptămâni, potrivit greekreporter.com.

Insula Kefalonia a fost grav afectată, la începutul anului, de o serie de cutremure și ploi torențiale, ce au provocat alunecări de teren în zona plajei, blocând astfel drumul de acces. Inițial, autoritățile programaseră demararea proiectului de consolidare și reparare a drumului pentru această toamnă, însă au fost obligate să înceapă lucrările chiar în timpul sezonului estival.

„Prima fază a proiectului, care vizează zona de vest a Portului Lixouri și marina pentru bărcile turistice din regiunea Legatata, a fost încheiată la timp. Bugetul total a fost de 3,7 milioane de euro. Iar pentru proiectul de refacere a infrastructurii rutiere s-a alocat un buget de 24,5 milioane de euro, care cuprinde, pe lângă refacerea drumurilor, și măsurile de protecție față de alunecările de teren”, a explicat ministrul Michalis Chrisochoidis, după o vizită în Kefalonia.

Ivisit.ro vă recomandă şi: