Semnalele transmise de oamenii de afaceri din industria turismului cu privire la cota TVA de 24%, mult mai mare comparativ cu alte state din Uniunea Europeană, par să fi avut într-un final un ecou și la nivelul autorităților centrale. Premierul Victor Ponta a anunțat astăzi, într-o conferință de presă pe tema negocierilor cu delegația FMI și cea a Comisiei Europene, că s-a aprobat reducerea cotei TVA de la 24 la 9%, începând cu 1 ianuarie 2015.

Modificarea cotei TVA vizează pachetele turistice concepute de către hotelieri, nu și cele vândute de către agenții, deși jucătorii din industrie ceruseră, în repetate rânduri, aplicarea cestei cote de 9% pentru toate serviciille și pachetele turistice comercializate.

Rămâne totuși de văzut care vor fi exact pachetele cărora li se va aplica această cotă unică redusă deoarece au existat o serie de neconcordanțe apărute în declarațiile de astăzi ale oficialilor români.  “Am reuşit să rezolvăm o problemă importantă, chiar dacă cu un impact bugetar mai redus, şi anume scăderea TVA-ului la pachetele all inclusive din turism, de la 24 la 9%, pentru că era o problemă de competitivitate a sectorului de turism din România”, a explicat Ponta, la finalul întâlnirii cu delegația FMI.

Pe de altă parte, Florin Jianu, ministrul Departamentului pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism, a postat pe contul personal de Facebook o informație diferită.

E vorba de pachete care conțin minim cazare, la care se pot adăuga masa (mic dejun, prânz, cină) și servicii (piscina, ski, tenis, etc – orice alt tip de serviciu) adică mai mult decat a solicitat industria”, a explicat Jianu.

Decizie mult așteptată

Reprezentanții ANAT au salutat anunțul de astăzi al autorităților cu privire la reducerea TVA, exprimându-și speranța că guvernul va reuși, de la 1 ianuarie 2015, să pună în aplicare și legea voucherelor de vacanță.

“O asemenea hotărâre este una istorică pentru turismul românesc, cu atât mai mult cu cât cota redusă de TVA este deja aplicată în foarte multe țări membre ale Uniunii Europene, concurente cu România pe piața turistică internațională la acest tip de pachete. Ne exprimăm speranța și încrederea că, până la finele acestui an, Guvernul Ponta va fi în măsură să marcheze și un al doilea succes foarte important pentru turismul românesc, respectiv să pună în aplicare Legea voucherelor de vacanță începând cu data de 1 ianuarie 2015″, a declarat Lucia Moraru, președintele ANAT, potrivit unui comunicat de presă.

În prezent, România înregistrează o situație tragi-comică în privința cotelor TVA aplicate pachetelor de cazare cu mic dejun inclus și cele aplicate meselor servite la restaurantul hotelului în afara pachetului. Astfel, micul dejun are o cotă de 9%, fiind inclus în pachetul cu cazarea, iar prânzul sau cina oferite de restaurantul aceluiași hotel au o cotă de TVA de 24%.

Ivisit.ro vă recomandă și: