Litoralul românesc va înregistra o creştere de 15-20% în 2014, comparativ cu anul precedent, dar dacă bugetarii primesc vouchere de vacanţă încă din această vară, creşterea va fi cu mult mai mare.

“Se remarcă în special o mult mai mare flexibilitate şi adaptare a hotelierilor în funcţie de sezonalitate, grad de ocupare, tendinţe, vreme. Nu mai avem tarife încremenite tot sezonul, tarifele se mişcă în funcţie de cum evoluează piaţa, ceea ce este normal”, declară Aurelian Marin, director general al agenţiei de turism Paradis Vacanţe de Vis, citat de agerpres.ro.

Mamaia, Venus şi Eforie Nord sunt staţiunile cele mai căutate de turişti. Cei mai mulţi aleg în primul rând hoteluri de trei stele.

În sudul litoralului puţini hotelieri se pot lăuda că au un grad de ocupare comparativ cu Mamaia în special din cauza lipsei finanţării autorităţilror locale.

“E greu de crezut că o primărie cum e Eforie sau Mangalia poate finanţa tot ceea ce este necesar în staţiuni fără ajutor guvernamental. Iar acesta nu se întâmplă”, spune Murelian Marin.

El mai spune că tarifele mici, alături de gradul de ocupare slab, duc la o demotivare a hotelierilor în paralel cu o slabă capitalizare a afacerii lor, capitalizare care în aceste condiţii nu le permite investiţii mari. Însă, precizează acesta, e de apreciat că majoritatea hotelurilor sunt renovate integral.

Printre investiţiile de succes de pe litoralul românesc, în acest sezon se remarcă cele din Eforie Nord (Steaua de Mare şi şi extinderea hotelului Vera), precum şi cele din Venus (Hotelul Favorit şi Hotelul Ammon).

Ivisit.ro îţi mai recomandă: