Despre Lisabona, numai de bine! Cine nu a ajuns până acum în capitala Portugaliei a ratat unul dintre cele mai vii și mai pitorești orașe ale Europei. Străzi aglomerate, trafic sufocant, terase și restaurante pe jumătate pline, restaurări de monumente în numele turismului, tineri șomeri care-și caută alte nișe pentru a avea un job care să le asigure traiul zilei de mâine. Cam așa se prezintă Lisabona pentru un turist care dă nas în nas cu părticica de top a Lusitaniei. Dar, după primul contact vizual, străzile deschid un drum plin de farmec. Accesibil.

Povești din spatele ușilor închise

În Lisabona, clădirile spun povești și, de cele mai multe ori, ascund frumusețea de partea cealaltă a ușii. Aceasta trebuie doar deschisă, iar ochiul poate vedea mult mai mult decât fațadele neîngrijite. Clădirile publice pot fi vizitate (un bun exemplu este Facultatea de arte care are un interior remarcabil), așa că nu ratați ocazia, pentru că designul interior portughez și artele decorative sunt la fel de importante azi, cum au fost și în urmă cu două secole.

Europa se termină cu Portugalia (cel mai vestic punct al continentului – Capo da Roca- se află în apropierea Capitalei) și, implicit, cu Lisabona pe care o desparte de Atlantic doar râul Tejo care este traversat de cel mai lung pod din Europa, Vasco da Gama (are 16 km). Faptul că orașul este dominat de șapte coline îi conferă un aer aparte, iar turistul poate trece foarte repede de la străduțe întortocheate la bulevarde largi, de la zone joase la cele care-ți permit să privești oceanul.

Ce nu trebuie ratat

Pont iVisit.ro Lisabona merită văzută din interior către exterior. Între centrul istoric al orașului și zona nouă este o discrepanță mare, prin urmare, mergi întâi către inima orașului. Lisabona are o rețea de metrou foarte bine conectată, iar acest lucru îți permite să te miști foarte repede și bine dintr-o parte în alta a metropolei (inclusiv de la aeroport în centru, Cascais, Estoril și Sintra). Să nu te gândești să închiriezi mașină pentru Lisabona și împrejurimile ei.

 

Trebuie reținută, în primă fază, stația de metrou Baixa Chiado care împarte două dintre cele mai faimoase cartiere ale Lisabonei, Baixa (cartierul de jos) și Chiado (cartierul de sus care urcă în Bairo Alto). Eu am luat la picior Baixa și m-am pierdut pe străduțele cartierului, pline de terase, magazine și urmele trecutului (în 1755, Lisabona a fost lovită de un cutremur puternic, echivalentul actualmente a 9 grade pe scara Richter, care a distrus aproape în întregime această parte a orașului, reconstruită ulterior de către marchizul de Pombal). Drumurile te poartă către râul Tejo, mai exact către Praca do Comercio, o vastă piață dominată de statuia lui Dom Jose I. Mulți vizitatori se așază pe băncuțele asezate la baza râului și admiră priveliștea. Să nu vă surprindă că veți vedea în apa râului tineri scăldându-se. Tot în această piață se află și Muzeul Berii (Museo de Cerveja), dar și multe cafenele.

Pe ritm de fado, în Alfama

Stând cu spatele la Tejo vă aflați în fața a două opțiuni: la dreapta, Alfama – cel mai pitoresc cartier al Lisabonei -, respectiv, la stânga, Praca Rossio, care permite accesul către Bairo Alto. Vă sugerez să începeți cu Alfama (numele vine la un arab Al-Hamma, iar cartierul este cel care la cutremurul care a distrus Baixa a rămas în picioare. Acesta era locuit de mauri), să renunțați la orice mijloc de transport și să vă pierdeți  pe străduțele cartierului. Să nu vă fie frică să vă aventurați în inima Alfamei ziua- spun asta pentru că străduțele extrem de înguste, populația săracă a cartierului și mulțimea de oameni care pierde vremea prin fața porților și a boutique-urilor, uneori cu sticle de bere în mână, vă pot da impresia de periculozitate. Ah, și dacă vă pierdeți, nu vă faceți griji, străduțele vă vor scoate la lumină, indiferent cât de complicat vi se va părea acest lucru. Cei de-ai locului sunt pașnici, poate mai fluieră sau strigă după vreo domnișoară, dar se rezumă la atât. În Alfama este ok dacă ajungeți seara, la un spectacol de fado (muzica a luat naștere în acest loc, având ca inspirație dansurile sclavilor africani, vocile arabe și folclorul oral tradițional), pentru că veți avea o imagine care vă va releva aceea părticică specială a Portugaliei (un spectacol costă aproximativ 50 de euro, dar este inclusă și cina, cu tot cu băutură. Puteți merge să ascultați doar muzica – biletul este rezonabil ca pret -, dar prinzi foarte puțin din spectacol. Și dacă tot sunteți aici, încercați să gustați și băutura tradițională – ginjinha (este un fel de vișinată, mult mai dulce) -, care poate fi cumpărată la păhărele de la diferite comerciante din Alfama.

În vârful cartierului se află biserica Graca, iar de acolo puteți vedea o mare parte din vechea Lisabona, inclusiv cel de-al doilea mare pod al orașului, 25 aprilie, pod -copie fidelă a celebrului Golden Gate din San Francisco (am aflat de la ghid că a fost construit de același arhitect, la ceva vreme după cel din Statele Unite).

Dacă mergeți pe străzile ”bulevardiere” ale cartierului, veți putea admira celebrul tramvai 28 care se strecoară pe aleile Alfamei incredibil de aproape de clădiri. În Lisabona zilelor noastre, acesta nu mai este exclusiv galben, ci a devenit extrem de colorat și branduit cu însemnele diferitelor companii. Înaintând spre Alfama, veți vedea impunătorul castel Sao Jorge care oferă o privire panoramică a întregului oraș. Nu am intrat să-l vizitez, dar am înțeles de la cei care au făcut-o că se remarcă doar pentru priveliște. Tot în drum spre inima Alfamei, veți trece pe lângă Catedrala Se.

Sus, tot mai sus, în Bairo Alto

Revenind pe străduțele din Baixa, în apropierea metroului se află Elevador de Santa Justa, un lift care datează încă de la începutul anilor 1900 și care te urcă exact în Bairo Alto, nu înainte de a admira, de sus, vechiul cartier al Lisabonei. Pentru a nu plăti separat urcarea, este bine să ai bani pe cardul de metrou. Vei plăti echivalentul unei călătorii cu metroul. Pentru a urca cu liftul trebuie să ai totuși răbdare. Vei pierde la coadă aproximativ jumătate de oră în miezul zilei. Spre deosebire de imperfectul Alfama, Bairo Alto se prezintă ca un Paris portughez, plin de magazine chic, de terase, muzee, teatre și galerii de artă. Este un cartier relativ liniștit ziua și zgomotos noaptea. Aici sunt casele fado – cele comerciale – destinate turiștilor și cluburile cele mai aglomerate. Îmi amintesc că al nostru ghid (despre care o să vă povestesc mai jos) ne-a pus să privim, într-o după-amiază, străduțe goale din Bairo Alto și să-i spunem ce vedem. Dincolo de liniștea care le învăluia, în fața fiecărei porți erau saci de sticle. Zona se transformă precum Cenușăreasa la ceas de seară și devine neîncăpătoare pentru turiști. Zarvă, zgomot, muzică puternică și distracție, aglomerație și socializare. Așa se prezintă străduțele din Bairo Alto noaptea.

Și ca să vă faceți o idee, ce străbați ziua de la un cap la altul în 5 minute, seara ai nevoie de jumătate de ceas pentru a trece prin mulțimea de oameni.

Tot în Bairo Alto, în proximitatea sediului președinției (sediu păzit de gărzi ce amintesc de cele de la Buckingham, dar care clipesc și zâmbesc turiștilor) se află mănăstirea Carmo. Se află este, totuși, relativ impropriu pentru că în spatele zidurilor este un gol lăsat de cutremurul din 1755. Povestea am aflat-o de la ghid și voi încerca să vi-o relatez pe scurt, pentru că nu se regăsește în ghidurile ce prezintă Lisabona turistică.  Cutremurul care a marcat orașul a avut loc de ziua morților (la catolici), mai exact, 1 noiembrie. Populația ieșise la biserică să se roage pentru cei decedați, astfel încât lumânările ardeau în fiecare casă și lăcaș sfânt. În aceea dimineață, pământul a început să se miște, iar tavanele și pereții să cadă. Intensitatea a fost foarte mare, de circa 9 grade pe scara Richter, iar durata de câteva minute bune, aproape 10, după cum ne-a povestit ghidul.  Pentru că lumânările erau aprinse, locuințele și bisericile au luat foc, iar incendiul s-a extins rapid în toată zona. În disperare, oamenii au fugit către apă, adică către Tejo, dar cutremurului i-a succedat un ”tsunami”, astfel că mulți dintre cei care au scăpat de flăcări au murit de valurile înfuriate ale râului. Acest moment a fost asemuit cu Judecata de Apoi. Din întreg orașul, doar Alfama a rămas neafectată de această tragedie, cartier despre care se vorbea că este al necredincioșilor (era locuit de mauri și evrei, iar aceștia nu sărbătoreau ziua morților, prin urmare focul nu i-a ajuns, iar valurile au fost întâmpinate de colina pe care se află castelul Sao Jorge). La vremea respectivă, regele era plecat din oraș, iar la întoarcere , de frică, a decis să trăiască în cort. Orașul a fost reconstruit de către marchizul Pompal care i-a pus pe arhitecți să studieze clădirile care au rămas în picioare (inclusiv zidurile mănăstirii Carmo) și să construiască unele care, în cazul unui cutremur, să nu pice. Munca acestora se observă foarte bine în Baixa, unde străzile sunt drepte și perpendiculare pe râu.

Tur de forță prin Belem

Un alt cartier ce nu trebuie ratat în Lisabona este Belem. În primul rând, turnul ce domină zona (Torre de Belem) este emblematic pentru Lisabona. Tot aici se află și mănăstirea Jeronimos și multe alte monumente construite în stil ”manuelin” (de la Manuel I, regele Portugaliei), dar și cea mai faimoasă patiserie a orașului (să cumperi neapărat ”pasteis de Belem/Nata – dulcele tipic al Lisabonei. Prețurile sunt mici, undeva la 3-5 euro).

Cum să vezi ce-i mai frumos din Lisabona. Gratuit!

Ideal mi se pare să beneficiezi de îndrumările și sfaturile localnicilor pentru că ei sunt cei care îți arată ce-i mai interesant, iar asta nu înseamnă, neapărat, că-ți bifează atracțiile turistice ale locului. Așa am făcut în Lisabona și am putut vedea lucruri pe care, cu siguranță, le-aș fi omis dacă aș fi urmat doar punctele evidențiate de ghidurile turistice.

Dacă nu știați, aflați că în marile orașe ale Europei se organizează tururi pedestre gratuite, efectuate de către tineri de-ai locului, nu neapărat ghizi cu acte în regulă. Așa l-am descoperit și pe Jose, un tânăr care ne-a arătat cealaltă Lisabonă pentru numai 5 euro de căciulă cât i-am plătit (eram o mână de oameni și fiecare i-a lăsat, la final, drept multumire, o sumă de bani. Grupul nostru cred că a reușit să strângă vreo 30-40 de euro).

Pont iVisit.ro Tururile cu astfel de ghizi pornesc din piața Camoes (aceasta se află în Bairo Alto) și sunt efectuate de două ori pe zi, dimineața pe la 10 și după-amiaza pe la 3. Ghidul este ușor de identificat, pentru că este mereu înconjurat de grupulețe de oameni diferiți. Tânărul care îl organizează se prezintă și specifică încă de la început că nu este ghid autorizat, că turul este gratuit și dacă-ți place îi poți lăsa ceva la final (am aflat ulterior că banii pe care-i primește în urma turului sunt sursa sa de venit).

Articol de A.S.