Până săptămâna trecută, singurul lucru pe care îl știam despre gastronomia vecinilor din sudul Dunării era salata bulgărească, servită mai ales în caserole de plastic la restaurantele de tip cantină pentru corporatiști. Dar cele șapte zile petrecute în Bulgaria mi-au oferit ocazia de a gusta câteva dintre preparatele bucătăriei bulgărești, unele ce mi-au amintit de gusturile bucătăriilor grecești și turcești, altele ce m-au dus cu gândul la copilărie.

Gogoși și iaurt uscat cu dulceață

Primul mic dejun în Bulgaria mi-a stârnit amintiri pline de nostalgie legate de casa bunicilor și copilărie. Pe o ploaie cu bulbuci (cum îi zicea bunica), în mijlocul munților, la vreo oră distanță de Veliko Târnovo, am mâncat din nou scovergi (noi, în sudul Moldovei le ziceam gogoși) cu dulceață de casă. Am redescoperit gustul copilăriei, când la sfârșit de săptămâna ne făcea bunica câte ceva dulce, gogoșile fiind preferatele noastre. Ulterior, una dintre gazde mi-a povestit că scovergile reprezintă un mic dejun tradițional, a cărui savoare o leagă și ei, în proporție destul de mare, de copilărie și timpul petrecut la bunici.

Cel de-al doilea desert ce mi-a rămas în minte și pe care l-am asociat imediat cu Grecia, l-am gustat într-o seară, pe malul mării, într-un resort izolat, înconjurat de natura sălbatică: Sveti Toma, la câțiva kilometri de Sozopol. Când am văzut farfuriile, pe care păreau a fi două cupe de înghețată de vanilie, cu bucățele de ciocolată albă și un sos roșiatic, mi-au sclipit ochii de poftă. Apoi, am auzit exclamații nu tocmai încântate din partea comesenilor, și am gustat, destul de circumspectă, un vârf de linguriță.

Uimirea mi-a fost pe măsură, nu semăna cu nimic din ce mai gustasem până atunci, îmi amintea vag de o cremă, puțin parcă și de gustul de lactate. Cu ceva mai mult curaj, am mai luat o linguriță, de data asta și cu dulceață (sosul roșiatic, mai exact), iar senzația a fost total diferită. Dulceața era, de fapt, nota ce definea gustul atât de special al desertului. Și abia la final, după ce-am întrebat gazdele, am înțeles ce am gustat: un iaurt uscat cu dulceață de fructe de pădure.

Și ca să nu fiu „acuzată” că redau doar aspectul pozitiv al lucrurilor, supa rece de castraveți – tarator în limba bulgară – nu mi-a plăcut deloc, o lingură fiind suficientă pentru un verdict clar: nu-i deloc pe gustul meu. Dacă vreți să o încercați, mie una mi s-a părut că seamănă la gust cu un iaurt diluat cu multă apă, în care au fost puse bucăți de castraveți, și prea puține condimente care să-i ofere o savoare. Dar, conform zicalei din bătrâni, gusturile nu se discută așa că descoperiți singuri dacă tarator-ul e sau nu o delicatesă!

Paradisul amatorilor de pește

Din tot periplul meu de o săptămână prin Bulgaria, ocazia de a mânca preparate din pește, și nu o singură dată, ci de cel puțin vreo trei, a fost ca un cadou de ziua mea. Amatoare de pește încă de la venerabila vârstă de vreo trei ani (după spusele bunicii, ca eu n-am amintiri așa de vechi), am gustat aproape din toate felurile de mâncare pe bază de pește. Icrele, făcute ca la mama acasă, au fost delicioase, cel puțin dacă mergeți să le mâncați la o merhana (echivalentul bulgăresc al cherhanalei noastre) din Sozopol sau la restaurantul Korona, de la poalele Castelului Reginei Maria, de la Balcic. Nici guvizii, chefalul sau hamsiile prajite, stropite din belșug cu suc de lămâie nu au fost mai prejos.

Și în privința peștelui, am bifat o premieră: peștele cu oase verzi, delicios, dar un pic cam dizgrațios ca înfățișare (o doamnă din grup, simpatică foc, n-a vrut nici în ruptului capului să deguste minunăția, cu toate insistențele și pledoariile soțului, mare cunoscutor în domeniu). Zarganul, căci el este eroul poveștii, e un pește răpitor, tipic pentru Marea Neagră, cu un corp fusiform și dinți puternici. Iar oasele de un verde precum apa mării îi dau parcă un aer și mai misterios. Dar odată ce ignori aspectul, gustul e divin.

Icre bulgarești Foto: Nicky Predescu / www.calatorsauturist.ro

Icre bulgarești Foto: Nicky Predescu / www.calatorsauturist.ro

Misterul salatei bulgărești fără ou și șuncă

La întoarcerea acasă, povestindu-i unui prieten că nu mai vreau să mănânc vreo șase luni salată bulgărească, după vreo 12 mese de la care nu a lipsit din meniu, mi-am dat seama că, de fapt, salata pe care noi românii o numim bulgărească e diferită de cea pe care ne-au servit-o bulgarii. Oul fiert și șunca, ingredientele cheie ale unei salate bulgărești servite în România, au lipsit din toate variantele de prezentare pe care le-am gustat în restaurantele din Bulgaria. În schimb, am descoperit că folosesc, în multe zone din țară, ardeii copți, ca un element specific al salatei. Celelalte ingrediente respectă rețeta indiferent de regiune sau restaurant: roșii, castraveți, brânză (rasă, cubulețe sau bucăți mai mari).

Misterul ingredientelor lipsă rămâne încă neelucidat, spiritul meu de jurnalist fiind, se pare, în vacanță. Și cum o săptămână întreagă n-am avut inspirația de a-mi întreba gazdele de ce salata bulgărească pare mai degabră grecească, aștept lămuririle pe email.

Italia și Mexicul, în interpretare bulgărească

Pentru cei care nu vor avea dispozițiam necesară să testeze numai preparate bulgărești, în cele șapte zile petrecute în Bulgaria am avut ocazia de a gusta un meniu a la carte din bucătăria italiană, dar și câteva feluri tradiționale mexicane.

Paste proaspete, cu trufe Foto: Nicky Predescu / www.calatorsauturist.ro

Bucătăria italiană am descoperit-o la Varna, într-o atmosferă ce ne trimitea cu gândul la templele și grădinile romane.Villa Roma e un restaurant cochet, amenajat cu destul de mult bun gust respectând tematica aleasă, unde chef-ul gătește cu măiestrie și mai cunoaște și câteva cuvinte în limba română. Salatele cu specific italian sunt delicioase (mai puțin cele cu rucola, dupa care eu una nu ma omor), pastele sunt preparate dupa rețetele tradiționale, iar deserturile par a fi aduse direct din Italia. Și tot aici, am gustat cel mai bun vin din podgoriile bulgărești – Unicato, din podgoria Melnik, aflată aproape de granița cu Grecia și Macedonia (nefiind expertă în vinuri, impresia mi-a fost confirmată de coleg specializat pe degustări).

Iar dacă ajungeți la Albena și vreți să gustați și altceva decât preparatele bulgărești, un prânz la restaurantul mexican Tex-Mex , pe ritmul muzicii latino-americane, poate fi alegerea perfectă. Formația de mariachi și bucatele preparate de chef-ul venit tocmai din Mexic vă vor stârni dorința de a traversa Pacificul către tărâmurile hispanice de pe continentul american.

Preparate mexicane Nicky Predescu / www.calatorsauturist.ro

Ivisit.ro vă recomandă și: