În perioada 2 noiembrie-19 decembrie începe programul ”O săptămână la munte”, demarat de către Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), în parteneriat cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), program ce permite românilor accesul la tarife preferențiale pentru sejururile în stațiunile montane.

Tarifele pornesc de la 161 de lei de persoană, pe sejur, la un hotel/vilă/cabană de 2 stele, ajungând la 258 de lei pentru 3 stele și 368 de lei pentru 4 stele. Tarifele nu includ micul dejun. Durata sejurului este de 5 nopți (duminică-vineri), iar pachetele pot fi achiziționate în limita locurilor disponibile.

Noutatea sezonului o reprezintăposibilitatea de a caza copiii până la 7 ani în camerele părinților, gratuit. Lista unităților înscrise în program se găsește pe siteul FPTR.