Vrei un loc exotic pentru vacanţa ta, pentru care să nu călătoreşti până la capătul pământului? TriAdvisor îţi recomandă plaje din Spania – Playa de ses Illetes din Formentera, Italia –  Rabbit Beach din Lampedusa sau Marea Britanie – Rhossili Bay din Swansea, Wales. Acestea au fost incluse şi în clasamentul anual al celor mai frumoase zece plaje din lume, alcătuit în urma voturilor a milioane de turişti. 

În Formentera poţi să mergi în vacanţă tot timpul anului şi te poţi caza într-unul dintre cele 27 de hoteluri cu toate serviciile incluse şi 32 de hoteluri şi hanuri care oferă numai mic dejun. În Lampedusa e recomandat să ajungi din mai până în septembrie. În zonă sunt 40 de hoteluri şi 24 de hanuri. În Swansea, Ţara Galilor e recomandat să mergi în vacanţă numai din iulie până în septembrie şi te poţi caza la unul dintre cele peste 90 de hoteluri din zonă.

“Pentru cei sătui de iarna rece şi lungă nu există cu adevărat nici un leac mai bun decât o evadare pe una dintre aceste plaje premiate”, spune Barbara Messing, director de marketing la TripAdvisor.

Ar fi un premiu şi pentru turişti. Fiecare plajă în parte poate fi considerată un mic paradis datorită nisipului auriu, vegetaţiei luxuriante, stâncilor falnice care le încadrează. Apa cristalină verzuie sau albastră şi soarele strălucitor fac din decor unul pe care nu îl uiţi prea curând.  

“Chiar dacă nu puteți merge curând la una dintre aceste plaje uimitoare, vă puteţi uita la fotografii când şi când până când puteți să vă planificați o vacanţă acolo”, mai spune Barbara Messing.

Clasamentul TripAdvisor pentru 2014:

  1. Baia do Sancho din Brazilia
  2. Grace Bay din insulele Turks and Caicos aflate la sud-est de Bahamas
  3. FlamencoBeach din Culebra, Puerto Rico
  4. Rabbit Beach din Lampedusa, Italia
  5. Whitehaven Beach din Whitsunday Islands , Australia
  6. Playa de ses Illetes din Formentera, Spania
  7. Anse Lazio din Praslin Island, Seychelles
  8. Lanikai Beach din Kailua, Hawaii
  9. Rhossili Bay din Swansea, Wales
  10. Playa Norte din Mexic