În urmă cu o săptămână, am descoperit la Târgu Mureș un loc aparte, unde poveștile își deapănă firele la fiecare pas, iar călătorul ostenit e invitat să pătrundă pe un tărâm unde vechiul și noul se îmbină cu armonie, sub bagheta iscusită a unei familii ce și-a propus să schimbe preceptele tradiționale cu privire la industria hotelieră.

La Hotelul Privo am aflat povestea vinului ce desăvârșește gustul bucatelor, a frumoșilor armăsari ce par să descindă direct din legendarul Pegasus, a șarmantei Vile Csonka, una dintre puținele clădiri Art Noveau din oraș, și a clădirii cu design futurist, din sticlă, beton aparent și corian, amplasată în vârful unei coline. Și cred că, dacă aș fi poposit mai mult la Târgu Mureș, aș fi avut încă pe-atâtea de povestit.

Clădirea principală a hotelului găzduiește 40 de camere și apartamente de 4 și 5 stele, un restaurant, un bar cu o terasă ce oferă o vedere panoramică asupra orașului, o cramă, săli de conferințe și zonă de SPA. Iar de la intrarea în hotel și până la grădina interioară, am descoperit, încântată, un concept unitar, creionat pe linii minimaliste, lumină naturală din abundență și mici detalii de design interior ce oferă un sentiment de intimitate. Atenția pentru detalii a proprietarilor mi-a oferit ocazia de a avea cel mai odihnitor somn într-un pat de hotel (în general, prima noapte într-un loc nou presupune prea puțin somn și prea multe ore de acomodare cu patul :), datorită saltelei ce lua forma corpului. Și, dacă tot suntem la capitolul relaxare, apartamentele de 5 stele din hotel au cada în interiorul camerei, iar priveliștea oferită de ferestrele cât un perete întreg e detaliul șic ce poate desăvârși o zi plină de agitație.

Art Nouveau pentru turiștii sec. XXI

Locurile pline de istorie, unde totul amintește de poveștile altor oameni, mă fascinează dintotdeauna așa că odată ce-am pășit în curtea interioară a hotelului, privirea mi s-a îndreptat către vila ce părea parte integrantă a complexului, dar despre care încă nu aflasem nimic. I-am dat un scurt ocol și apoi m-am oprit cu încântare când am descoperit parcul din fața vilei. Ulterior, am făcut un tur al celor șase camere găzduite de vila în stil Art Nouveau și i-am aflat și povestea. Construită la începutul sec. XX de fotograful Geza Csonka, vila este monument istoric, fiind una dintre puținele clădiri în stil Art Nouveau din oraș.

Restaurată între anii 2011-2013, Vila Csonka păstrează și la interior toate elementele de design specifice perioadei, iar mobilierul este alcătuit din piese originale recondiționate. Spre exemplu, într-una dintre camerele de la parter, un balansoar din lemn, așezat în fața ferestrelor ce dau spre parc, te îmbie parcă să-ți imaginezi vremurile de mult apuse.

Cină gastronomică și relaxare la AER Horses

O experiență aparte a fost, pentru mine, cina gastronomică de la restaurantul Hotelului Privo, unde somelierul Marius Danciu și chef-ul Doru Pastramă ne-au dezvăluit cum se desăvârșesc aromele vinului și cele ale preparatelor atunci când sunt servite în combinația perfectă. Și nu trebuie să fii un inițiat în gastronomie sau eonologie pentru a te bucura de o asemenea cină, somelierul Marius Danciu reușind să stârnească interesul cu poveștile sale despre vinuri chiar și unui neinițiat ca mine. Recunosc că nu-mi amintesc vinurile pe care le-am degustat, dar mi s-a întipărit în minte cum gustul unui vin alb sec mi s-a părut total diferit în combinație cu Ceviche, preparat pe bază de pește după o rețetă peruană. Parcă aș fi băut un alt vin.

Iar dacă oaspeții Hotelului Privo, majoritatea dintre ei fiind, în prezent, oameni de afaceri, își doresc și câteva clipe de relaxare în mijlocul naturii sau sunt amatori de echitație, o vizită până la complexul AER&Horses, de la Bărdești, reprezintă varianta ideală. Complexul oferă numeroase facilități atât pentru adulți, cât și pentru copii, aceștia putând admira diverse specii de papagali, porumbei, rațe, lebede sau ponei. Dar cei mai spectaculoși sunt armăsarii și iepele care participă la competiții, dovadă fiind numeroasele premii pe care le-au obținut.

Aici am aflat că unul dintre armăsari e poreclit “Hoțul”, având prostul obicei de a confisca diverse lucruri atunci când cineva vine prea aproape de grajdul său. Una dintre cele mai amuzante pățanii o avusese în prim plan pe o turistă care, după ce i-a dat ceva de mâncare, a descoperit că-i dispăruse și inelul de pe deget. Dar cel mai mult mi-a plăcut mezinul complexului, un armăsar de cinci ani, numit “Veni, vidi, vici” (pentru că a ieșit câștigător la toate concursurile la care a participat): nările îi fremătau de nerăbdare, avea o piele lucioasă și neagră precum tăciunii și un semn alb ca o steluță în frunte.

Și ar mai fi multe povești de spus, dar mai bine programați-vă o incursiune pe Valea Târnavelor, unde veți găsi descoperit farmecul Transilvaniei, iar peste noapte treceți pragul complexului Privo, din Târgu Mureș.

Tarifele de recepție la Hotelul pornesc de la 89 de euro, camera dublă, și ajung până la 110 euro pentru un apartament, iar la Vila Csonka o cameră dublă costă 130 de euro și un apartament 150 de euro. Tarifele includ mic dejun, acces la SPA, Wi-Fi și toate taxele (TVA și taxa locală). În funcție de sezon, perioada săptămânii, numarul de nopți de cazare sau de camere, se pot aplica o serie de discounturi, informații suplimentare putând fi solicitate direct de la Hotel Privo.