Decizia autorităților elene de a scoate la vânzare 175 de acri din plajele Sarakiniko și Simos, de pe Insula Elafonisos, aflată în sudul Peloponesului, a provocat reacții aprinse din partea opiniei publice și a mai multor organizații internaționale pentru protecția mediului, relatează Greek Reporter.

Plajele pe care Fondul de dezvoltare al Republicii Elene vrea să le scoată la vânzare fac parte dintr-un sit natural protejat, inclus în rețeaua europeană Natura 2000 datorită speciilor de plante endemice care cresc în regiunea Elafonisos. Localnicii avertizează că exploatarea insulei va distruge mediul înconjurător.

Plaja Simos este una dintre cele mai frumoase plaje de la Marea Mediterană, fiind inclusă de asemenea într-un top zece al celor mai spectaculoase plaje din lume, atrag atenția reprezentanții Asociației Oamenilor de Știință din Elafonisos.

„Vom continua, prin toate mijloacele, să protejăm cadrul nostru natural unic, cu un echilibru foarte delicat”, a explicat primarul din Elafonisos, Panagiotis Psaromatis, într-o scrisoare transmisă Fondului de Dezvoltare și Ministerului Finanțelor, în care își exprimă profundul dezacord cu privire la planurile autorităților centrale.

Frumusețea insulei Elafonisos și a plajelor sale a fost lăudată de numeroase ori de presa internațională, printre cele mai recente mențiuni fiind cele apărute anul trecut în cotidianul britanic The Guardian, care i-a acordat insulei locul întâi în topul celor mai frumoase plaje din Grecia, și în revista germană Geo-Saison, care a descris insula drept „raiul pe pământ”.