Am locuit, mai bine de jumătate din viață, la doi pași de Delta Dunării, fără a reuși totuși să iau bacul de la Galați la Tulcea pentru a porni în aventura descoperirii acestui loc fascinant. Abia acum, la aproape 34 de ani și după ce-am ajuns pe meleaguri străine de mai multe ori decât în România, am văzut, ce-i drept o mică parte, din tărâmul unde doi dintre titanii lumii se luptă zilnic pentru supremație.  Și m-am îndrăgostit pe loc de Deltă, promițându-i că voi reveni să-i descopăr secretele, poveștile și legendele pe care nu a avut vreme să mi le spună vreme de trei zile cât i-am fost oaspete.

Nu credeam că îmi va fi atât de greu să transpun în cuvinte senzațiile și sentimentele pe care le-a trezit în mine prima întâlnire cu Delta Dunării. Dar, la două săptămâni de la excursia în paradisul natural inclus pe lista monumentelor UNESCO, mi se pare că orice epitet, metaforă sau comparație aș alege nu e suficient de puternică pentru a vă descrie frumusețea Deltei.

Și nici asupra motivelor pentru care trebuie să vedeți, măcar o dată în viață, Delta Dunării nu reușesc să mă decid. Să fie apusul văzut din barca alunecând pe apele tivite cu nuferi, ori vântul împrăștiindu-mi gândurile și grijile în cele patru zări în timp ce străbăteam canalele labirintice, ori poate poveștile barcagiului? Sau mai degrabă familia de lebede, protejându-și bobocii în lumina magică a apusului, pe drumul către cuib? Ori albul pur al nuferilor sau poate egretele pe jumătate ascunse printre ramurile copacilor ce străjuiesc canalele? Ori poate toate la un loc? Chiar nu știu să vă spun, dar cu certitudine vă pot recomanda să descoperiți, singuri, de ce turiștii străini ajunși în Delta Dunării au descris-o drept cel mai bine păstrat secret al României.

De la lipoveni la Ceaușescu

“Baza expediției” mele a fost grindul Uzlina, aflat pe malul drept al brațului Sfântu Gheorghe, un loc plin de povești și cu o istorie tumultoasă. Cu mai bine de două sute de ani în urmă, refugiații ruși și-au găsit liniștea pe aceste meleaguri scăldate de apele Dunării și au întemeiat una dintre cele mai prospere comunități de pescari lipoveni din Deltă. Ulterior, după Războiul de Independență, când etnicii turci au părăsit, în număr mare, localitatea Murighiol, lipovenii le-au luat locul, dar și-au păstrat gospodăriile de la Uzlina, zona fiind perfectă pentru pescuit.  De altfel, se pare că numele satului amintește totuși de perioada ocupației otomane, pe atunci spunându-i-se Juzlin.

Venirea regimului comunist și proiectele absurde ale dictatorului Nicolae Ceaușescu au reușit, din nefericire, să distrugă comunitatea de la Uzlina, impunându-le localnicilor să renunțe la proprietăților lor pentru a îndeplini planul ceaușist de desființare a localităților mici. Astfel, în doar câteva decenii, Uzlina a devenit un sat ce mai exista doar pe hartă, unde doar trei familii s-au opus cât au putut dezrădăcinării, dar unde familia Ceaușescu își construise o cabană de protocol. După căderea regimului comunist, grindul Uzlina nu și-a mai recăpătat comunitatea de odinioară, însă,  în ultimii ani, s-a transformat într-una dintre cele mai căutate zone turistice ale Deltei, numeroase pensiuni și hoteluri luând locul caselor pescărești.

Legenda cucului

La un asemenea resort, ce îmbină modernismul și ceva din farmecul locurilor, am poposit și eu, iar atunci când n-am stat la masă sau dormit am fost cu barca :), că doar de aia am venit în Deltă, nu să încercăm wifi-ul. Apusul sângeriu, văzut din mijlocul lacului ale cărui ape erau deranjate, din când în când, doar de păsăretul dornic să-și regăsească tihna cuibului, a fost momentul acela minunat când orice grijă lumească dispare și înveți, timid, să te bucuri precum un copil de frumusețea lucrurilor simple. Iar pentru adrenalina “săritului pe valuri”, atent orchestrată a doua zi de barcagiul nostru cu un zâmbet șugubăț în colțul gurii, a meritat cu prisosință să-mi țin în frâu toate temerile mele ancestrale legate de apă.

Și, pe lângă toatea astea, plimbările cu barca sunt și un prilej de a afla poveștile locului, readuse la viață de barcagii. Unii mai vorbăreți, alții mai limbuți, dar toți purtători destoinici ale unor frânturi de istorie și legendă. Una dintre ele, ce mi-a amintit de o serie de credințe din zona mea de baștină, se referă la legenda cucului. Oamenii Deltei spun că, atunci când auzi cântând cucul, e bine să ai bani în buzunar pentru a-ți spori norocul, așa că nu plecați fără vreun sfanț în buzunar căci puteți auzi cucul la fiecare pas :).

PS: Daca ajungeți în deltă din a doua jumătate a lunii iuni și până la finalul lui august, să nu carecumva să uitați cremele anti țânțari, pantalonii și bluzele cu mânecă lungă pentru a proteja de acești nemiloși băutori de sânge :)

* Programul “Delta Dunării pentru Toți”, în cadrul căruia am vizitat Uzlina, este inițiat de agenția Genius Travel. Detalii despre pachetele incluse în program puteți găsi pe site-ul agenției.