Agenţii români de turism şi hotelierii sunt în faţa unei mari provocări: din 28 aprilie cetăţenii Republicii Moldova nu mai au nevoie de viză ca să intre în România. Şi cum destinaţia lor favorită, Ucraina, este una cu risc acum, România are mare potenţial în alegerea vacanţei lor.

Moldovenii sunt atraşi de litoralul românesc şi de munte. Oferte pentru aceste destinaţii le-au fost prezentate la jumătate lunii aprilie, la târgul de turism care s-a desfăşurat la Chişinău. Acolo s-a văzut ce vor ei de fapt. Cei mai mulţi nu îşi pot permite vacanţe costisitoare atâta vreme cât salariul mediu este aproape 1.000 de lei în bani româneşti. Ca să-i atragă, agenţii de turism şi hotelierii le pregătesc în special vacanţe în hoteluri de două stele. Cu 1.300-1.500 de lei – un buget pentru care face economie două luni – un turist moldovean poate sta 5-6 nopţi în Mamaia, în luna iunie, şi aproape zece zile într-o staţiune din sudul litoralului. 

Peste 40 de mii de turişti din Republica Moldova ar putea veni, în 2014, în România 

În urmă cu doi ani, când era nevoie de viză pentru intrarea în România şi puteau petrece vacanţe fără risc la Odesa, aproximativ 19.000 de turişti moldoveni au venit la noi. Un an mai târziu numărul lor aproape că s-a dublat la 30.000, potrivit datelor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism. Şeful Autorităţii Naţionale de Turism, Răzvan Filipescu estimează că numărul cetăţenilor moldoveni care vor veni anul acesta în România va creşte cu 10.000, însă oficialii ANAT mizează pe o creştere mai mare, adică cel puţin o dublare a numărul de anul trecut.

Agenţiile de turism se bazează pe lucruri concrete – Odesa, preferata moldovenilor e din ce în ce mai ocolită de turişti, dovadă sunt escalele pe care le fac în Portul Constanţa, şi nu la Odesa, vapoarele de croazieră, începând din 20 aprilie. Şi mai cred că ofertele calibrate pe bugetele cetăţenilor moldoveni, dar şi faptul că România e mai aproape de ei decât Bulgaria şi Grecia vor fi hotărâtoare în alegerea vacanţelor lor.