Cavaleri, domnițe, legende, tradiții, meșteșuguri din vremuri apuse, concerte, spectacole de dans și teatru, toate desprinse parcă din paginile cărților cu povești medievale. Timp de trei zile, Castelul Corvinilor va găzdui cea de-a doua ediție a Carnavalului Medieval de la Hunedoara.

De vineri și până duminică, toți cei care vor trece pragul castelului ridicat de faimosul domnitor Iancu de Hunedoara vor putea participa la ateliere meșteșugărești  (olărit, pielărie, țesături), ateliere de dansuri și jocuri medievale susținute de Curtea Comedianților, concerte de muzică medievală ale trupelor Truverii și Lupus Dacus, parăzi ale costumelor medievale și mini-spectacole de teatru și teatru de păpuși, susținute de trupa Skepsis, compania MAG și Ordinul Cavalerilor.

Principalul eveniment al serii de sâmbătă va fi spectacolul de teatru “Credință și sânge”, al cărui subiect îl reprezintă povestea marelui domnitor Iancu de Hunedoara. Pe scena din spatele castelului vor urca, începând cu ora 21.00, actorii Dan Condurache, Eugenia Șerban, Corneliu Ulici, Denis Ștefan, Octavian Strunilă, Diana Dumitrescu, Dimitrii Bogomaz, Dana Rotaru, Horea Suciu și Dragoș Dumitru.

Intrarea la spectacol este liberă, în limita locurilor disponibile, piesa putând fi urmărită, pe un ecran imens, și de pe platoul din fața castelului.
Detalii despre programul carnavalului găsiți pe pagina de Facebook a evenimentului.