Revoluția din ianuarie 2011, soldată cu înlăturarea de la putere a fostului președinte Hosni Mubarak, a lovit puternic turismul, odată înfloritor, din Egipt. Astfel, ultimii trei ani au adus o scădere cu 32% a numărului de turiști și piederi financiare de peste 1,8 miliarde de euro, potrivit CNN.

Străinii care vizitează acum Egiptul se rezumă la vacanțe scurte, fapt ce a afectat direct industria hotelieră, gradul de ocupare scăzând până la 43%, potrivit reprezentanților federației egipteane a patronatelor din turism.

„Dar cel mai grav este faptul că au scăzut drastic sumele medii pe care turiștii le cheltuiesc în timpul șederii lor în Egipt.  Indiferent de naționalitate, toți cheltuiesc 43 de euro pe zi, comparativ cu de două ori mai puțin decât în 1992, când războiul din Golf afectase puternic afacerile din regiune”, explică Elhamy Elzayat, șeful Federației de turism.

Destinație de lux

În contextul alegerilor prezidențiale de luna aceasta, considerate de mulți egipteni drept finalul perioadei de instabilitate politică și proteste violente, Ministerul Turismului din Egipt a lansat la începutul lunii mai o campanie de promovare turistică, sub sloganul „Vă simțim lipsa”.

Conceptul clipului de promovare este unul total nou, care nu se axează pe obiectivele turistice antice care au făcut Egiptul celebru în toată lumea, ci oferă o nouă perspectivă asupra țării, pe care o infățișează drept o destinație de lux, adecvată turiștilor cu resurse financiare considerabile.

Promovat în special pe canalele de Social Media, clipul glossy abundă de dansatori, centre comerciale  de tip mall și hoteluri de lux.

„Cred că primele rezultate ale campaniei le vom vedea la începutul lunii august”, mai spune Elzayat.

Arabii bogați, noul segment țintă al companiilor de turism

Decizia, poate puțin surprinzătoare, de a rebrandui țara drept o destinație de lux nu este deloc lipsită de temei. După ce au realizat că turiștii tradiționali, care proveneau din Europa și America de Nord, nu vor mai veni în număr la fel de mare prea curând, oficialii egipteni din turism țintesc acum turiștii arabi bogați, din Kuweit, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Bahrain.

„Arabii sunt generoși cu sumele pe care le cheltuiesc în excursii. Fac cumpărături, joacă la cazinou, beau, fac de toate. De partea cealaltă, turiștii din Rusia și Marea Britanie, în special (cele două țări fiind, nu până de mult, principalele state furnizoare de turiști străini pentru piața egipteană – n.r.), au tendința să meargă în vacanțe low cost. N-o să avem niciodată turiști ruși dispuși să lase în Egipt sume mari bani, dar unii dintre arabi cheltuiesc câteva sute de mii de dolari într-un sejur de numai trei zile”, mai spune șeful Federației de turism din Egipt.

Astfel, operatorii din turism mizează pe apetitul arabilor bogați din zona Golfului Persic pentru cluburile de noapte și cazinourilor din Egipt, unde aceștia pot consuma alcool și juca la cazinou, lucruri interzise în țărilor lor natale. Iar una dintre opririle preferate ale turiștilor arabi e Cazinoul Omar Khayyam, de la Hotelul Marriott, din Cairo.