Compania Blue Air a lansat serviciul de transfer cu autocarul, de la Braşov la Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi retur, în parteneriat cu Direct Aeroport. Este al doilea, după cel de la Constanţa.

Transferul şi locul în autobuz se rezervă împreună cu biletul de avion Blue Air. Transprotul pasagerilor se realizează cu autovehiculele dotate cu aer conditionat, conexiune Wi-Fi, sistem audio-video, spatiu generos între scaune şi pentru transportul bagajelor.

Compania asigură rerutarea pe primul zbor disponibil, în condiţii similare, în cazul întârzierii transferului.

Prin intermediul serviciului de transfer, locuitorii judeţelor Constanţa şi Braşov vor putea accesa mult mai uşor cursele Blue Air către cele 17 oraşe operate de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni.

Blue Air operează destinaţiile Bucureşti – Barcelona, Bologna, Bruxelles, Catania, Dublin, Koln, Larnaca, Londra, Madrid, Malaga, Milano, Napoli, Nisa, Paris, Roma, Stuttgart, Valencia. Din Bacău sunt curse spre Bologna, Bruxelles, Dublin, Londra, Milano, Paris, Roma, Torino şi retur, iar din Sibiu spre Stuttgart.