Cele 60 de lăcașuri de cult din sudul Transilvaniei și nordul Olteniei au fost incluse pe lista de anul aceasta a celor mai vulnerabile monumente și situri culturale din Europa, potrivit anunțului făcut ieri de organizația privind protecția patrimoniului cultural european Europa Nostra.

Pe lista Europa Nostra se mai află scena și mecanismul original, datând din 1834, de la Teatrul Bourla, din Antwerp, Belgia; cartierele istorice Dolcho și Apozari din orașul Kastoria, Grecia; fortăreața din Alessandria, Italia; turnurile Palatului Național Mafra, Portugalia, un cartier din Cerniakovsk, Rusia, proiectat de arhitectul Hans Scharoun și sinagoga din Subotica, Serbia.

Cele șapte bijuterii arhitectonice și culturale riscă să dispară dacă nu vor fi luate, cât mai rapid, măsuri de conservare și protejare, la această situație ajungându-se fie din lipsa resurselor financiare, fie din cauza neglijenței și a nepăsării autorităților și a comunităților locale, avertizează organizația europeană.

„Această listă e, în primul rând, un semnal de alarmă și un apel la acțiune adresat, deopotrivă, publicului și factorilor de decizie locali, naționali și europeni pentru salvarea acestor monumente și situri culturale”, afirmă Denis de Kergorlay, președintele executiv al Europa Nostra.

O echipă de specialiști de la Europa Nostra și experți financiari de la Institutul Băncii Europene de Investiții vor efectua, cel mai probabil în toamnă, o vizită la fiecare sit în parte pentru a elabora, împreună cu organismele locale și naționale, un plan de salvare a acestor monumente.  „Vom face tot ce ne stă în putere pentru a identifica posibile surse de finanțare și pentru a mobiliza factorii de decizie și organismele private în vederea salvării acestor monumente. Concluziile privind planul de acțiune vor fi prezentate până la sfârșitul anului”, a precizat Guy Clausse, decanul Institutului.