Am făcut, recent, un sondaj printre amicii mei și i-am rugat să-mi nominalizeze primele cinci orașe preferate din străinătate. Niciunul nu a amintit Berlin printre locurile de vis ale lumii. O blasfemie aș spune, deoarece fosta reședință hasburgică reprezintă un mix deosebit între istorie și modernism. Mai mult, turiștii lumii i-au recunoscut frumusețea, Berlin fiind al treilea cel mai turistic oraș din Europa în 2011, după Londra și Paris,  si gazda unor bine-cunoscute evenimente (printre cele mai importante se numără Festivalul Internațional de Film, Carnavalul Culturii, Lesbian-Gay Street Party, Open Air Gallery sau Berlin Air Show).

 

Deși sunt mai bine de 25 de ani de la căderea zidului Berlinului și reunificarea Germaniei, diferențele dintre zona de est și cea de vest inca se văd și se simt, chiar și astăzi. Cel mai îndepărtat bastion european al comuniștilor și-a lăsat amprenta în estul Berlinului unde descoperi și azi cartiere care seamănă cu Balta Albă și Pantelimon. La polul opus, dominația hasburgică încă bântuie orașul, iar clădirile și străzile sunt decupate, mai degrabă, din Budapesta sau Viena decât din Germania. Și totuși, Berlin se reinventează într-un oraș tânăr, dinamic și cosmopolit. Ce-l face atractiv? Aș spune diversitatea și contrastele.

Spre deosebire de multe orașe din Germania, Berlin este destul de ieftin, atât la cazare, mâncare, cât și la transport. Un aspect important în ceea ce privește acest ultim lucru este faptul că cel mai folosit mijloc de transport este bicicleta care poate fi închiriată cu maximum 10 euro pe zi. Să nu vă mire lipsa ambuteiajelor: traficul în Berlin este mai mult decât ok datorită folosirii la scară largă a bicicletei (drept dovadă, s-a construit și o pistă specială pentru biciclete, din centrul orașului către cel mai nou aeroport – Berlin Brandenburg), iar locuri de parcare libere sunt peste tot.

Veți găsi aici mici gherete unde se vând cârnați (celebri wurști) și sandwish-uri, iar dacă aveți doar 3 euro în buzunar, veți putea mânca. De asemenea, biletul de tren până la aeroport costă cativa euro, preț apropiat de cel al expressului care duce turiștii la aeroportul Otopeni. Nu v-am convins încă să vizitați Berlinul?

Ce-i de făcut în Berlin

Ca și mărime, Berlin este cât Moscova, însă numărul locuitorilor este mult mai mic. La fel și cel al așezămintelor, pentru că orașul dispune de foarte mult spațiu verde, păduri și parcuri. În Berlin sunt puține sedii de companii – prin urmare prea puțini turiști de afaceri – , iar producția industrială lipsește aproape cu desăvârșire.

Amicii chestionați cu privire la cele mai frumoase orașe m-au întrebat, în momentul în care le-am menționat capitala germană, ”ce-i de făcut în Berlin?!”. Multe, dragilor! Berlin are 140 de muzee și de 3 ori mai multe galerii. Mixtul locurilor istorice și arhitectura modernă a secolelor 20 și 21 îi fascinează pe vizitatorii din întreaga lume. Mai jos, găsiți doar câteva dintre obiectivele turistice ce nu trebuie ratate.

Poarta Brandenburg din Pariser Platz. Este, probabil, cel mai faimos obiectiv turistic. De la poartă se poate vedea Siegessaule (Columna Victoriei) și statuia zeiței Victoriei. Tot în apropiere se află și clădirea Reichstag, sediul parlamentului german (cei care doresc să-l viziteze vor trebui să-și facă programare).

* Turnul de televiziune din Alexander Platz, cea mai înaltă structură metalică a Germaniei, care oferă o panoramă frumoasă a orașului.

Nikolai Quarter – un cartier tradițional berlinez, cu case vechi, restaurate ingenios

Domul din Berlin

Charlottenburg Quarter – cel mai frumos cartier al Berlinului, situat în zona de Vest a orașului. Numele vine de la Sophie Charlotte, regina consoartă a lui Frederick I al Prusiei. Înainte de reunificarea Berlinului, Charlottenburg era un orășel în sine, al burgheziei germane.

Charlottenburg Palace – cel mai frumos palat al Berlinului găzduiește o impresionantă colecție de artă.

Zidul Berlinului, emblema orașului, transformat într-o operă de artă datorită picturilor grafitti făcute de tinerii artiști. Cu o lungime de 1.4 kilometri de-a lungul Bernauer Strasse, zidul amintește de ruptura dintre Estul și Vestul Berlinului, de la finalul anilor ’80.

Madame Tussoud’s

Grădina Botanică – numără 22.000 de specii de plante din întreaga lume

Pont iVisit.ro: Achiziționați Berlin Welcome Card. Veți beneficia de transport gratuit, 200 de reduceri și multe alte facilități.

Berlinul și românii

Puțini știu că actuala capitală a Germaniei a fost un magnet pentru elita românească. Dacă la Paris, cele mai mari nume din istoria românească mergeau pentru a aprofunda științele umaniste, Berlin reprezenta varianta optimă pentru studierea științelor exacte. Ca o excepție care să infirme regula, Berlin a fost ales de doi dintre cei mai mari oameni de cultură pe care i-a avut România, genialii Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale, acesta din urmă găsindu-și sfârșitul aici.

Nu voi insista cu detalii pe care le găsiți cu ajutorul lui Google, ci vă voi recomanda să optați pentru cel puțin un city break la Berlin deoarece este unul dintre cele mai frumoase locuri din Europa.