Compania low cost Ryanair a anunțat că va reprograma alţi 400.000 de pasageri care au rezervat bilete la peste 18.000 de zboruri, în perioada noiembrie 2017-martie 2018, costul acestor modificări fiind estimat la 25 de milioane de euro, a anunţat operatorul aerian low-cost, transmite BBC şi Financial Times, citate de Agerpres.

Numărul aeronavelor va fi redus cu 25 în perioada noiembrie 2017-martie 2018 şi cu zece din aprilie 2018, pentru a scădea riscul anulării de noi zboruri. În prezent compania irlandeză foloseşte 400 de avioane.

Luna aceasta, Ryanair a anunţat că anulează mii de zboruri până la sfârşitul lunii octombrie, dând asigurări că toţi pasagerii au primit un email de notificare prin care au fost informaţi asupra schimbărilor zborurilor lor, respectiv alternative pentru cursele anulate sau rambursări ale costului biletelor, precum şi informaţii privind drepturile pasagerilor, prevăzute în legea EU261/2004 cu privire la modificările de acest tip.

Printre zborurile anulate s-au numărat și curse către și dinspre România, cele mai multe fiind pentru luna Ocotombrie, în Italia.