Noile „apartamente” de lux de la bordul aeronavelor Boieng 777-300 operate de Air France, denumite „La Premiere”, vor fi amenajate într-o cabină exclusivistă, la care vor avea acces doar pasagerii care optează pentru acest tip bilet, potrivit Business Insider.

În total, vor fi instalate 76 de „apartamente” la bordul a 19 aeronave,  ce efectuează zboruri intercontinentale sau transoceanice, începând din luna septembrie. Cu o suprafață de aproape 10 metri pătrați, fiecare „La Premiere” va fi dotat cu scaune ajustabile, ce pot fi transformate noaptea în paturi cu lungimea de aproape doi metri, și care au și funcții de masaj. Pentru a împrumuta un pic din șarmul și confortul oferite de hotelurile pariziene, pernele și lenjeria vor fi oferite de Sofitel. Iar pentru ca pasagerii să se poată bucura de intimitate, fiecare scaun va benefia de protecția unor draperii groase.

Suportul pentru cap al scaunelor va fi din piele, cu logoul Air France imprimat, iar pasagerii vor avea la dispoziție și pături din stofă și un ecran HDcu touchscreen, unde vor putea urmări programe de divertisment în 12 limbi .

Iar în ceea ce privește mâncarea și băuturile servite în timpul zborului, Air France le oferă pasagerilor posibilitatea de a comanda dintr-un meniu alcătuit de chefi cu stele Michelin, iar lista de vinuri va fi actualizată la două luni. Nu în ultimul rând, mele vor fi servite din porțelanuri Bernardaud și tacâmuri marca Christofle.

Air France este a doua companie, după Etihad, care a anunțat, săptămâna aceasta, lansarea unor cabine luxoase, de tip ”apartament”, la bordul aeronavelor sale.