Reprezentanții Comisiei Europene au decis că ajutorul de stat în valoare de 19,2 milioane de euro, pe care autoritățile olandeze vor să-l ofere Aeroportului Groningen Eelde, nu încalcă noile reglementări impuse de UE,  la începutul lunii aprilie, cu privire la practicile neconcurențiale din domeniu. Astfel, Aeroportul Groningen va putea folosi fondurile de stat pentru îmbunătățirea conectivității regiunii, decongestionând traficul de pe marile aeroporturi olandeze.

“Decizia cu privire la Aeroportul Groningen este prima rezoluție dată pe baza noilor reglementări UE cu privire la ajutoarele de stat oferite aeroporturilor și companiilor aeriene, care a intrat în vigoare pe 4 aprilie. Cazul acesta demonstrează că ajutorul de stat oferit pe o perioadă determinată poate fi combinat cu stimulentele oferite aeroporturilor mici pentru a-și crește eficiența și a-și ajusta strategiile astfel încât să devină profitabile”, consideră Joaquin Almunia, vicepreședinte al Comisiei Europene.

Aeroportul Groningen înregistrează un flux anual de aproximativ 200.000 de pasageri, iar din 2001, autoritățile olandeze au finanțat operațiunile aeroportului cu ajutoare de stat anuale, stabilite dinainte.

Pe de altă parte, Comisia Europeană a aprobat și injecția de capital a guvernului italian în compania Aeroporto Valerio Catullo di Verona Villafranca, ce coordonează activitățile aeroporturilor din Verona și Brescia. Astfel, fondurile în valoare de 12,7 milioane de euro vor fi utilizate pentru modernizarea, până în 20121, a infrastructurii celor două aeroporturi.

Aeroportul din Verona este tranzitat, anual, de aproximativ trei milioane de pasageri, în timp ce aeroportul din Brescia, specializat mai degrabă în transportul de mărfuri, înregistrează sub un milion de călători anual.