De fiecare dată când descopăr, pe site-urile internaționale, un articol despre atracțiile turistice din România, îmi tresare inima de bucurie, de parcă aș fi din nou copil și aș găsi sub brad cadourile de la Moș Crăciun. E un sentiment minunat să citești despre experiențele frumoase pe care le-au avut turiștii străini în România și să vezi apoi reacțiile celorlalți cititori, unii dintre exprimându-și dorința de a vedea și ei aceste locuri pline de povești.

Cel mai recent exemplu este un articol postat pe portalul boredpanda.com, după ce doi membri ai echipei au petrecut o vacanță în România și s-au întors acasă vrăjiți de ceea ce au văzut în țara noastră. Sub titlul „Cel puțin 22 de motive pentru care trebuie să vizitezi România”, echipa Bored Panda i-a provocat pe utilizatorii portalului să posteze și să voteze locurile lor preferate din România.

„Adesea trecută cu vederea, această destinație turistică este o bijuterie ascunsă, plină de păduri spectaculoase, castele regale și munți impresionanți. Aproape la fiecare pas, castele pline de farmec vorbesc despre bogata istorie medievală a țării, iar pădurile încă sălbatice din Munții Carpați, găzduind cea mai mare populație de urși bruni din Europa, sunt o atracție perfectă pentru iubitorii de vacanțe în natură. România le oferă turiștilor săi o paletă spectaculoasă de imagini, transformate în amintiri de neuitat”,  scriu membrii echipei Bored Panda în introducerea postării de pe site.

Printre destinațiile promovate în cadrul articolului drept motive pentru a vizita România se numără Cascada Bigăr (declarată anul trecut cea mai spectaculoasă cădere de apă din lume), castelele Peleș, Bran și Corvinilor, cetatea Sighișoara, Brașovul, Cazanele Dunării, Parcul Național Retezat, Munții Ceahlău, satul medieval Biertan (biserica fortificată se află pe lista UNESCO), spectaculoasa șosea Transfăgărășan și Sibiul.

Ivisit.ro vă recomandă și: